Mă gândesc deseori care sunt măsurile pe care guvernul și decidenții ar trebui să le ia imediat, astfel ca România să poată să intre o dată în rândul țărilor europene și nu doar să fie tributară integrării și adaptării ineficiente și nesfârșite la sistemul european. Dincolo de micșorarea CAS-ului, de mărirea salariului minim pe economie, de așa-zisa ”taxă pe stâlp”, de mărirea accizelor la carburanți și multe alte astfel de măsuri non-economice, trebuie să fie studiul de caz detaliat, din care să reiasă ceea ce trebuie corectat precum și modalitatea de corecție.
Din care să reiasă ”răul” și ”hibele”, nu neapărat cu scopul de a găsi pe cineva vinovat și a-l pedepsi, dar care trebuie asumate de ”cineva” și apoi imediat corectate. Dacă ne vom limita mereu doar la simple calcule contabile din cadrul oricărui proces economic și nu vom studia fiecare fenomen care influențează economia țării în ansamblul ei dar și în particular în fiecare ramură a sa, atunci toată munca este în zadar și eventualele rezultate benefice ale acestei munci sunt doar ”meritul” hazardului, care se propagă pe un termen scurt și fără eficență în viața de zi cu zi.
Nimeni nu s-a gândit, sau dacă s-a gândit a trecut repede cu vederea, la faptul că meteahna gândirii românești nu constă mai mult în compensarea unui efect negativ cu orice preț ci, mai exact, în formalizarea soluțiilor pentru compensarea acestuia. România suferă de ”Formalismopatie”, o boală contagioasă ce s-a înrădăcinat în fiecare ”cotlon” al economicului, politicului și socialului, iar noi am devenit bolnavi de un formalism cronic pe care cu greu ni-l mai poate cineva eradica.
În cea mai mare parte a lor, a devenit o formalitate admiterea în învățământul superior, unde contează mai mult cum un absolvent de liceu a știut să-și cosmetizeze media generală sau cea de la examenul de maturitate și care să poată să-i deschidă cu ușurință porțile universităților. Puțini dintre absolvenții de liceu se gândesc mai întâi că ceea ce învață le va fi de folos în viața de zi cu zi și abia apoi că o notă mai bună le va ușura accesul pe treptele următoare ale învățării. De vină este, pentru acest lucru, sistemul educațional precar, corupt în bună măsură și cu carențe mari de finanțare, care s-a vrut a fi corectat de fiecare guvernare în parte dar care, în loc să fie îmbunătățit, a fost mutilat.
De asemenea, tot formale sunt și așa-zisle ”concursuri” de ocupare a unor posturi. Vezi peste tot, la capitolul ”bibliografie pentru concurs” cum sunt înșirate zeci de legi concretizate în sute sau mii de pagini pe care un candidat ar trebui să le asimileze într-un timp foarte scurt și pe care, înșiși celor care fac parte din comisiile de corectură, le-a luat foarte mult timp să le înțeleagă și să le asimileze. Nimeni nu vede faptul că, dacă vrei cu adevărat să selecționezi o persoană pentru un post, este necesar mai întâi să-i testezi aptitudinile pentru acel post și abia apoi capacitatea de învățare și de memorare a ocupantului.
Tot formale sunt și activitățile din administrație. Activitățile din așa-zisele organe deliberative, consiliile locale ori cele județene, au devenit formale prin alterarea cuvântului ”inițitivă” pe care și-au ”acaparat-o” ani mulți doar decindenții politici. Rar mai vezi câte-o inițiativă ”rătătăcită” a vreunui consilier, iar atunci când ele apar ți se răspune răspicat. ”- Cu o floare nu se face primăvară!”. De cele mai multe ori chiar organele deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au devenit simple ”paravane” folosite cu scopul de a da o aparentă justificare și legalitate unor acțiuni ce reprezintă interese de grup, de multe ori chiar transpartinice. Altfel spus, în luna septembrie 2013, am inițiat un proiect de hotărâre în cadrul Consiliului Județean Gorj privind aprobarea preţurilor medii ale produselor agricole pentru anul 2014 la nivelul judeţului Gorj, fiind necesar tuturor fermierilor care-și declară producția în natură. Proiectul a constat în reducerea prețurilor la produsele agricole în medie cu 40-50% de așa manieră încât să rezulte o reducere similară și a impozitului pe producția agricolă calculată în unități monetare pe baza noilor prețuri adoptate. În loc să se observe oportunitatea și eficiența unui astfel de proiect, mai întâi am fost întrebat: ”- Ce interese ai?și – Pe cine sprijini?”!? Acel proiect de hotărâre, după lupte mari cu scopul de a-i convinge pe unii consilierii județeni că trebuiesc transcense interesele meschine politice și după ce am luat atitudinea publică prin care am dezincriminat ”delictul” de a avea inițiativă legislativă, a devenit în sfârșit în luna decembrie 2013, Hotărârea Consiliului Județean Gorj cu nr. 106/19.12.2013 ce își produce deja efectele în acest an, 2014.
Formalismul a pătruns și în procesul electoral. La fiecare scrutin, foarte mulți cetățeni votează doar pentru că așa spune primarul ”x” sau consilierul ”y” și/sau în schimbul unor ”mici” favoruri și nu pentru că așa le dictează conștința. Unii oameni își ”vând” votul pe un pachet de țigări, pe o pelerină sau pe o găleată amărâtă fără să țină cont că timp de 4 ani după aceea se întreabă: ”- Oare de ce nu am loc de muncă, asfalt pe uliță, apă curentă în curte, bibliotecă sau școală modernă în sat etc.?” Dragi gorjeni, acest gen de vot nu este decât plata anticipată pentru trădarea ulterioară a intereselor dumneavoastră!
Sunt multe aspecte în care a pătruns formalismul, îmbolnăvindu-i pe români de ”Formalismopatie”, boală contagioasă extrem de periculoasă pentru că prin efectele sale dezastruoase, poate duce la dispariția statului și poporului român.
Pentru a crea ”vaccinuri” și a beneficia de un ”tratament” corespunzător al acestei boli, eu cred că în primul rând guvernele trebuie să se pună pe treabă și să ia acele măsuri corective care produc efectele benefice mai întâi în zone ”pilot” prin care să fie testate efectele implementării acelor măsuri și abia apoi, după corecțiile de rigoare, măsurile să fie implementate la nivelul întregii țări. Altfel, ne paște o nouă criză și o nouă austeritate din care cu greu vom mai putea ieși la liman. Deja flagelul recesiunii a penetrat economia românească și, ferească Sfântul, așa cum mai ieri îmi spunea un bătrân: ”- Istoria ne arată că toate crizele prelungite nu s-au terminat decât cu conflagrații mondiale!”
Economia noastră nu a reușit să țină ”trena” tendințelor moderne ale dezvoltării europene și nici să facă față competitivității piețelor europene. România nu poate evidenția și valorifica o ”plus-valoare” generatoare de dezvoltare și progres din cauza unei economii publice bazată pe subcontractare, meteahnă ce transferă mare parte din resursele financiare în buzunarele unor oameni care nu fac altceva decât un odios ”comerț” cu produsul muncii noastre. Mai mult, dimensiunea de cercetare-dezvoltare, este aproape nesemnificativă ceea ce determină ca ”bruma” de plus-valaore existentă să fie sub media europeană.
Capitalul românesc ”se stinge”, încet dar sigur, pentru că nu este susținut prin politici fiscale corespunzătoare, în timp ce cel străin profită de vidul legislativ fiind prezent cel mai mult în ramurile economice exportatoare. În acest fel, cea mai mare parte a profitului obținut aici, la noi, cu resursele noastre, este apoi ”exportat” cu cheltuieli minime, în țările celor care au profitat de munca românilor.
De asemenea, resursele naturale ale țării au fost ”vândute” pe nimic. Numai dacă luăm în considerare nivelul foarte mic al redevențelor la țiței și aur este suficient să probăm încă o dată proverbul înțelepciunii românești ”-Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă!”. Din aceste considerente, capitalizarea ”plus-valorii” este dirijată în proporții covârșitoare în exteriorul țării, determinând o sărăcire constantă a poporului. Implicit, apare și o limitare structurală a veniturilor la bugetul țării și de aici o limitare a investițiilor publice care ar putea genera o creștere economică reală. Mai mult, a devenit ceva formal faptul că și aceste investiții străine au un trend descrescător, datorat nu numai lipsei de atractivitate a mediului economic românesc caracterizat de lipsa predictibilității, a ciclicității, de taxe prea mari și de prezența unei mari entropii socio-economice, ci și izbirii acestora de ”zidul formalismului”. La acestea, dacă mai adăugăm și situația geopolitică din regiune (conflictul de la graniță dintre Ucraina și Rusia, situația deloc liniștitoare a pretențiilor separatiste absurde ale minorității maghiare din România etc.), foarte puțini întreprinzători străini vor mai ”risca” să-și investească resursele în România.
Reducerea evaziunii fiscale este ”timdă”, la fel de ”timdă” fiind și creșterea gradului de colectare. E ceva formal să spui, ”combatem” evaziunea fiscală și astfel ”colectăm” mai mult la buget. Între atributele de ”timid” și toate aceste lipsuri existând o legătură de cauzalitate bazată pe următorii factori agravanți: birocrație și politizare excesivă, corupție, lipsa cash-flow-ului, educație precară prin care s-au promovat non-valorile în detrimentul valorilor, nepotismul și favoritismul, lipsa profesionalismului în actul decizional executiv, precum și ineficiența dotării și utilizării sistemelor IT&C etc.
Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că legislația și regulile UE, FMI și ale Băncii Modiale nu mai permit o creștere economică bazată pe datorie (pe un deficit structural), constatăm că practic boala aceasta, pe care eu am denumit-o ”Formalismopatie”, trebuie eradicată imediat, iar acest lucru nu se poate face decât lucrând la conștința și conștiența factorului uman, deci prin educație, motivație și determinare. Așa că pe români nu cred că-i mai interesează dacă au un ministru școlit pe la Harvard sau un președinte incisiv și tăios care să-i scoată în evidență carențele de natură practică și lipsa din gândire a realismului românesc, nu-i mai interesează să fie mereu intoxicați cu certuri și ”invective” publice la tot pasul. Pe români îi mai interesează acum să găsească doar o persoană de încredere, care să fie implicată în spectrul administrativ și politic dar venită de undeva din afara acestui spectru vicios și care să fie conectată mereu în lumea civilizată putând în acest mod să mobilizeze toate resursele într-un altfel de mod decât cel formal. Dreapta a înțeles deja acest lcuru și, din acest motiv, se află în plin proces de unificare. Tocmai de aceea unificarea dreptei nu se mai face la nivel personal, ci la nivel de principii, putându-se vorbi acum de o viziune comună așa cum nu a mai existat în România post-decembristă.
Alfel, ne omoară ”Formalismopatia”, boală cronică ce o putem cataloga ca un (auto)atentat (sinucigaș) la securitatea națională!
Dr.ec.ing. Victor Banța
