Sesiune de informare la UCB

326

Începând cu luna mai 2014  Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. UCB organizează, astăzi, prima sesiune de informare InfoStud.

Facultatea de Inginerie din cadrul UCB Târgu-Jiu găzduieşte, astăzi, prima sesiune de informare InfoStud, începând cu ora 10:00. Campania InfoStud se va derula în sprijinul activităţii de consiliere şi orientare profesională prin care proiectul oferă membrilor grupului ţintă competenţe profesionale şi informaţii concrete despre aşteptările angajat-angajator, despre cadrul legal şi economic la care să se raporteze absolvenţii universităţii.

Dezbateri pentru studenţi
proiect ucb inscript (1)În cadrul reuniunilor InfoStud se va organiza dezbateri privind importanţa consilierii şi orientării profesionale în vederea construirii unei cariere de succes. La aceste reuniuni vor fi invitaţi să participe studenţi din grupul ţintă, absolvenţi din diferite promoţii de la specializări din domeniul ştiinţelor inginereşti, cadre didactice, persoane de succes din diferite companii.
Va fi purtat un dialog interactiv cu studenţii despre procesul de muncă, lucrul în echipă, raporturile de muncă, studiu de caz privind activitatea economică.

Proiect lansat în iunie
proiect ucb inscript (2)Reamintim faptul că UCB Târgu-Jiu a găzduit, luni, 2 iunie 2014, conferinţa de lansare a proiectului „Construieşte-ţi o carieră de succes!”.
Prin acest proiect se asigură tranziţia a 360 de studenţi din Regiunea Sud-Vest Oltenia spre piaţa muncii.
Toţi beneficiarii sunt studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!” a început pe şase mai şi se derulează pe o perioadă de 18 luni, se va termina pe 5 noiembrie 2015; grupul ţintă este alcătuit doar din studenţi ai UCB.
Valoarea proiectului este 2.000.000 lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here