Şoferi fără permis, depistaţi în trafic

300

Trei gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi conducând autoturisme pe drumurile publice, deşi nu aveau acest drept. Doi dintre aceştia nu aveau permis de conducere, iar cel de-al treilea avea permisul anulat.

În dimineaţa zilei de 7 iulie, la ora 08:35, poliţiştii din municipiul Motru au depistat un bărbat în vârstă de 45 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Macului, deşi avea anulat permisul de conducere a autovehiculelor pe drumurilor publice. Pe numele acestuia, poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. În dimineaţa aceleiaşi zile, la ora 11:45, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Târgu-Jiu au depistat un bărbat în vârstă de 56 ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autovehicul pe D.C. Bâlta, în comuna Runcu, fără a poseda permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. În cauză  poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări faţă de bărbatul de 56 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Un alt dosar penal a fost întocmit de poliţişti pe numele un tânăr de 21 de ani, din Aninoasa, depistat în noaptea de luni spre marţi de poliţiştii Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661, pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, fără a poseda permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie, având montate plăcuţe cu număr de înmatriculare aparţinând altui autoturism.
Tânărul este acum cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here