Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu a declarat presei că încă nu se ştie cine va asigura interimatul la şefia Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, după demisia Adinei Andriţoiu. Edilul a menţionat că va fi organizat concurs pentru ocuparea postului rămas vacant.
Interimatul la conducerea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va fi asigurat de o persoană din cadrul Primăriei. Deocamdată nu se ştie cine va fi aceasta. „Am acceptat demisia doamnei directoare, având în vedere cele întâmplate. Stând de vorbă cu specialiştii din comisie şi văzând cele întâmplate, am constatat că s-au strecurat o serie întreagă de nereguli la Centrul „Constantin Brâncuşi”, am considerat că cea mai bună decizie este ca doamna Andriţoiu să îşi dea demisia”, a menţionat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Se pregăteşte un nou concurs
După ce va fi identificată persoana care va asigura interimatul la şefia Centrului Brâncuşi, se vor demara procedurile de organizare a unui nou concurs pentru postul de manager. „Pe parcurs, vom asigura conducerea interimară; vom vedea prin cine. Ulterior ne vom pregăti pentru un nou concurs. Încă nu am avut timp să mă consult cu specialiştii din primărie, să găsim persoana căreia să-i încre-dinţăm conducerea interimară a Centrului. Va fi o persoană din primărie, cum este şi normal”, a confirmat Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu. Adina Andriţoiu a fost managerul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” timp de 1 an şi trei luni.
Minodora Sucea