”Singurul rău pe lume este moartea. Tot ce e viață e binefacere!”, scria Zeromschi Ștefan, scriitor polonez.
Precum marele rău întâmplat românilor la 18 ianuarie 2009, când marele poet, Grigore Vieru ne-a părăsit pentru totdeauna în urma unui accident de mașină, când se întorcea de la sărbătorirea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, și a plecat să se culce pe un pat de stele în nemărginirea universului.
Grigore Vieru, care întreaga viață a visat să treacă Prutul, l-a trecut prima dată în 1974 la invitația lui Zaharia Stancu, iar din 1990 este membru al Academiei Române.
Grigore Vieru a fost un ”călător în timp” în spațiul românesc al vecurilor XX și XXI, care și-a lăsat amprenta nemuritoare pe întreaga traictorie a călătoriei lui. El spunea: ”Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”
Da, Grigore Vieru a fost o iarbă ale cărei rădăcini s-au înfipt în Istoria Neamului și de a cărei trăire ne vom aminti cu drag, în vecii vecilor, noi românii!
Gh. Rădulescu
