Gura Târgului – Educaţie la budă, în Liceul de Muzică Târgu-Jiu

452

lic muzica 1Trei elevi prinşi în timp ce fumau în wc-ul Liceului de Muzică şi Arte Plastice au fost pedepsiţi drastic de noul director al unităţii de învăţământ, Dumitru Pasăre, se bârfea ieri printre şcolarii de la „C-tin Brăiloiu”.

Şeful şcolii, deşi nu are voie să exercite măsuri coercitive asupra elevilor, a luat decizia de a-i dezvăţa, în maniera proprie, pe şcolari, de viciul fumatului. Pasăre a decis să îi pună pe cei trei să spele, timp de o săptămână, grupul sanitar, în care elevii au fost surprinşi la fumat, deşi există personal plătit pentru efectuarea acestor munci. În cursul zilei de ieri, pedeapsa primită de cei trei a fost întoarsă pe toate părţile de colegii de clasă a celor pedepsiţi, unii sfătuindu-i chiar să ceară părerea conducerii Inspectoratului Şcolar Gorj pentru a anula pedeapsa directorului excesiv de zelos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here