Gorjeanul Dobriţoiu cere extinderea cercetărilor în cazul “Caragea” şi transmiterea concluziilor la DNA

422

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, liberalul Corneliu Dobriţoiu, cetăţean de onoare al comunei Plopşoru, a anunţat marţi că membrii acestei comisii senatoriale îl vor audia, săptămâna viitoare, pe ministrul de Interne, Radu Stroe, în legătură cu o serie de eventuale nereguli sesizate Comisiei de mai multe cadre active sau în rezervă din conducerea IPJ Gorj. Liberalul Dobriţoiu anunţă şi că, în final, comisia se va adresa DNA şi Parchetului General pentru acuzele care i-au fost aduse comandantului Viorel Caragea şi celor petrecute la vârful IPJ Gorj. Ieri, comisia i-a audiat pe Daniela Nicu – şef serviciu Cabinet IPJ Gorj, Octavian Lupulescu – fost şef serviciu intervenţie rapidă IPJ Gorj, Ion Frăţilescu – adjunct IPJ Gorj, Ion Voinescu – fost prim-adjunct al şefului IPJ Gorj, Nicu Tănase – comisar, Daniel Crăciun – fost adjunct al inspectoratului şi Mihai Birău – comisar şef, şeful Poliţiei Târgu Jiu. Săptămâna trecută a fost audiat şi şeful IGPR, Petru Tobă, şeful Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, Constantin Manoloiu, şi pe secretarul de stat în MAI, Florea Oprea, în urma unei petiţii cu care comisia a fost sesizată.

“Urmează ca săptămâna viitoare să îl invităm la audieri pe ministrul de interne, Radu Stroe, şi îl informăm şi pe dânsul asupra concluziilor care s-au desprins din aceste audieri, dar şi din audierea celorlalţi responsabili din Ministerul de Interne. Oricum, din ceea ce am auzit astăzi (marţi – n.r.), am rămas oripilat. Situaţia de la Cluj este mult mai blândă faţă de ce ne-au relatat oamenii aceştia de la Gorj şi poate deveni explozivă. (…) Săptămâna viitoare vom avea o discuţie aplicată pe toate temele care au fost discutate astăzi, iar, ulterior, având în vedere că totuşi, această comisie nu se poate substitui organelor de cercetare penală, organelor în drept, să se edifice asupra gradului pericolului, gradului de infracţionalitate, a elementelor care au fost spuse astăzi la microfon, ne vom adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului General”, a spus Dobriţoiu, la finalul audierii semnatarilor sesizării înaintate Comisiei.
Dobriţoiu a adăugat că, din discuţia purtată marţi cu reprezentanţii IPJ Gorj, situaţia prezentată de către aceştia vizează “unele aspecte halucinante”, impunându-se o analiză “în extenso” şi la nivelul altor regiuni ale ţării – Cluj, Deva, Giurgiu sau Galaţi. “Azi au fost audiate cadre active sau aflate în rezervă din cadrul Ministerului de Interne, oameni care au avut curaj, responsabilitate şi profesionalism să semnaleze Comisiei de apărare unele aspecte halucinante care au avut loc la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. În urma discuţiilor, am luat hotărârea de a analiza acest caz nu în mod izolat, ci de a arunca o privire în extenso, de a face o analiză şi asupra celorlalte fenomene care se întâmplă în ţară, mă refer la celelalte cazuri care se întâmplă în Cluj, Deva, Giurgiu, Galaţi, să vedem dacă sunt cazuri punctuale, cazuri izolate, sau avem de a face cu un fenomen care generează îngrijorare foarte serioasă”, a spus senatorul PNL.
Preşedintele Comisiei pentru apărare a precizat că persoanele audiate marţi în cadrul Comisiei au depus anterior sesizări cu privire la posibile nereguli în cadrul IPJ Gorj şi la alte instituţii ale statului, fără a obţine, însă, un rezultat. “Am fost notificaţi asupra faptului că oamenii care au făcut astăzi deplasarea la Bucureşti au avut reacţie în plan instituţional, au informat structurile de conducere ale Ministerului, Corpul de control. Toate informările lor sau marea majoritate au rămas fără rezultat, iar lucrul acesta generează alte întrebări, care ţin de modul în care cooperează principalele structuri ale Ministrului de Interne între ele şi felul în care acestea îl informează pe ministru. Dacă unele lucruri nu au fost aduse la cunoştinţa ministrului, atunci problemele sunt mult mai delicate şi solicită chiar o analiză la nivelul CSAT”, a precizat Corneliu Dobriţoiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here