DNA, grăbită ca fata mare pentru Condescu

283

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) Târgu-Jiu au dat bătaie pentru a finaliza, în cel mai scurt timp, dosarul în care Marin Condescu era urmărit penal pentru afacerea cu tichetele de masă furnizate de SC Edenred SRL. Cel puţin asta se laudă Condescu, care susţine sus şi tare că i s-a dat scoatere de sub urmărire penală şi lui şi lui Daniel Burlan şi lui Dan Olaru în acest dosar închis cu NUP, asta după ce de scurt timp, liderul sindical, a fost audiat la IPJ Gorj. Condescu a dat, în vară, explicaţii în acest dosar, ca acum, să susţină că procurorii DNA l-au scos de sub acuzare. Procurorii de la Parchetul Judeţean Gorj cercetează o parte din faptele din dosar, declinate spre acest for de către DNA.

Politicienii din Gorj, dar şi sindicaliştii, s-au şocat la vestea că dosarul cu tichetele de masă în care erau implicaţi Condescu, Burlan şi Olaru s-a închis la aşa de scurt timp de la deschiderea anchetei. Unii s-au dovedit suspicioşi, alţii au blamat anchetatorii pentru graba de care ar fi dat dovadă pentru a închide dosarul.
Avocatul Gigi Pecingină s-a arătat uimit de vestea că dosarul s-a închis, spunând că se va interesa dacă cele spuse de Condescu sunt reale. Tot Pecingină a menţionat că este imposibil să nu-ţi pui semne de întrebare când auzi că un dosar se închide aşa rapid. O reacţie similară a avut ieri şi Constantin Creţan, care nu crede că DNA-ul a închis dosarul. “Eu nu mă iau după Condescu sau după sursele judiciare ale unora. Chiar îmi vine greu să cred că dosarul s-a închis”, a declarat Creţan.

Percheziţii şi audieri
În ciuda acestor suspiciuni, marţi, Condescu declara public că ar fi primit o informare oficială de la DNA, în care se menţionează că procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său şi a altor doi foşti directori de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, învinuiţi în dosar. De asemenea, şi că procurorii anticorupţie au dispus şi scoaterea de sub urmărirea penală a celor trei. Fostul director general de la SNL Oltenia, Daniel Burlan şi fostul director economic Daniel Olaru erau acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar Condescu era considerat complice al celor doi în derularea unui contract de cesiune de creanţe încheiat între SNLO, Pandurii Târgu Jiu şi Edenred SRL, o firmă care livra tichete de masă minerilor din sindicatele conduse de Marin Condescu. Condescu a fost audiat în acest dosar, prima dată, în luna iulie, după ce poliţişti şi comisari de la Garda Financiară au făcut percheziţii la sediului clubului de fotbal. “Lucrurile stau aşa cum am spus dintotdeauna, că la Pandurii toate contractele s-au derulat cu respectarea legislaţiei. Am spus mereu că nu sunt probleme, ci doar rele intenţii din partea unora. Este o veste nemaipomenită pe care o primim acum, înaintea meciului dificil pe care îl avem cu Fiorentina în Europa League, unde sperăm să îi facem fericiţi pe fanii noştri”, a afirmat Condescu.

Plângeri parţiale
Conform acestuia, rezoluţia dispusă de procurorii DNA vizează doar o parte din plângerile depuse împotriva sa de conducerea Complexului Energetic Oltenia.
“Am înţeles de la avocatul meu că mai sunt şi alte fapte cercetate, dar pentru care DNA nu are competenţă şi, ca urmare, au declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Eu am convingerea că şi acolo se va dovedi că nu există nicio problemă de legalitate şi cei care au invocat aceste ilegalităţi cred că vor trebui să dea nişte explicaţii pentru tot iureşul creat în jurul echipei”, a mai spus Condescu.
A.Stoica

Trei sesizări şi două descinderi
În luna iunie, conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat că a depus trei plângeri la Poliţia Gorj împotriva lui Condescu, una dintre ele vizând modul în care fosta SNLO, parte a CE Oltenia, a încheiat un contract de cesiune cu firma Edenred pentru ca aproximativ 1,7 milioane lei să ajungă la Pandurii Târgu Jiu, bani destinaţi tichetelor de masă ale minerilor. Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declara la acea vreme că reprezentanţi ai firmei Edenred i-au reclamat faptul că nu şi-ar fi primit toţi banii de la Pandurii şi că i se solicita lui să plătească din partea CEO restanţele înregistrate de echipa de fotbal.
Ulterior, Marin Condescu a prezentat documente din care reieşea că firma menţionată nu avea nicio obiecţie faţă de modul în care s-a derulat contractul de cesiune de creanţe, Clubul Pandurii achitându-şi toate datoriile pe care le avea prin derularea contractului respectiv.
În 7 octombrie, poliţiştii au făcut din nou percheziţii la Clubul Pandurii şi la locuinţa din Târgu Jiu a lui Marin Condescu, în baza unor noi plângeri depuse de conducerea CE Oltenia împotriva acestuia, preşedintele CA de la Pandurii declarând că nu există probleme de legalitate în folosirea fondurilor de la echipa de fotbal.
Ancheta vizează modul în care Condescu ar fi luat un credit bancar de 500.000 de euro, ar fi dat banii clubului, iar ulterior i-ar fi recuperat fără să evidenţieze aceste operaţiuni în contabilitate, acesta fiind acuzat de spălare de bani, fals şi uz de fals. Ulterior, Condescu a declarat că, în total, a făcut credite, în ultimii ani, în valoare de 1,9 milioane euro pentru a ajuta echipa în momente financiare dificile, creditele fiind obţinute prin gajarea la bancă a proprietăţilor sale, precum şi ale unor sponsori care finanţează clubul.
G.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here