Opt dosare penale la DNA pentru tunurile date de angajaţi ai CEO

282

Opt posibile fapte penale săvârşite de reprezentanţi ai CEO au fost sesizate la DNA de Corpul de Control al premierului Victor Ponta, faptele fiind săvârşite înainte de data de 7 mai 2012. Ministerul Economiei, departamentul pentru Energie a adresat şi el o plângere privind CEO la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Corpul de control al primului-ministru a efectuat, în perioada 17.09.2013 – 27.09.2013, o acţiune de documentare privind situaţia plângerilor penale depuse după data de 07.05.2012 de către acest organism şi de către ministere la Direcţia Naţională Anticorupţie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la alte structuri teritoriale din subordinea acestora, referitoare la fraudele sau neregulile constatate în ministere, produse anterior datei de 7 mai anul trecut.
Documentarea s-a efectuat începând cu data de 17.09.2013, în baza Ordinului nr. 143/17.09.2013, emis de şeful Corpului de control al primului-ministru, de către Roxana Chivoiu, directorul Direcţia juridică şi administrativă şi de Loredana Dimache – consilier şi a vizat plângerile penale sau sesizările depuse de către Corpul de control al primului-ministru şi de către ministere la organismele de justiţie.
În raport se arată că opt plângeri de acest fel s-au depus şi pentru angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia la DNA, ele fiind făcute în urma verificării Corpului de Control, şi îi vizează pe foştii directori ai unităţilor miniere şi energetice din Gorj. Plângeri penale la DNA au astfel, Daniel Burlan, Dumitru Trotea, Octavian Graure, Dan Olaru şi alţi salariaţi ai CEO. O plângere de acest tip a venit şi dinspre Ministerul Economiei, ea fiind depusă la Parchetul Înaltei Curţi.
Existenţa acestor dosare îi bucură pe cei care au sesizat permanent aceste probleme apărute la unităţile energetice şi miniere din Gorj, în ultimii ani. Fostul parlamentar Dan Morega, l-a lăudat astfel pe managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, că s-a trezit şi că doreşte să scoată structura din noroi arătându-le oamenilor ce s-a furat în ultimii ani de la SNLO, CE Turceni şi CE Rovinari.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here