Tinerii care au lovit câinele cu un bolţar au primit SUP

378

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au finalizat cercetările în cazul tinerilor care au lovit în luna mai, cu un bolţar, un câine care le-a furat, de foame, salamul. Aceştia au fost scoşi de sub urmărire penală prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, doar unul dintre ei primind o sancţiune administrativă în valoare de 700 de lei. Preşedinta Asociaţiei Pro Animals Târgu-Jiu consideră că amenda primită de unul dintre cruzii făptaşi este foarte mică.

Parchetul Local Târgu-Jiu cercetează din vara acestui an cauza penală în care s-au efectuat cercetări faţă de Mihăiţă Cristian Tătaru, pentru săvârşirea infracţiunii de supunere a unui animal la rele tratamente. În fapt, s-a stabilit că în cursul lunii mai, Mihăiţă Cristian Tătaru, în timp ce lucra la construcţia unui acoperiş la un imobil din comuna Turcineşti, împreună cu Ionuţ Cristian Baldovin, a observat că un câine luase plasa cu mâncare, motiv pentru care a aruncat cu o bucată de bolţar BCA în direcţia acestuia.
Potrivit anchetatorilor, câinele a fost lovit în zona spatelui, însă nu a suferit leziuni grave. Momentul lovirii a fost filmat de Ionuţ Cristian Baldovin cu telefonul mobil, acesta postând clipul pe o reţea de socializare.
“Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu din data de 24.07.2013, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ învinuitului Mihăiţă Cristian Tătaru. Până în prezent, împotriva soluţiei adoptate de procuror nu s-a formulat plângere la prim-procurorul unităţii”, precizează, în scris, reprezentanţii Parchetul Local.

Şerbănoiu nu vede corectă decizia procurorilor
Preşedinta Asociaţiei Pro Animals, Carmena Şerbănoiu, a declarat joi că decizia luată în cazul celor doi nu este corectă. “Mi se pare o decizie anormală, normal trebuia să fie încadraţi la cruzimi faţă de animale, ceea ce însemna o infracţiune care se pedepsea cu închisoare între şase luni şi trei ani sau cu amendă penală între 1.000 şi 10.000 de lei. Mi se pare o amendă foarte blândă. De-a lungul timpului am depus numeroase sesizări care se refereau la cruzimi faţă de animale şi s-au soluţionat cu neînceperea urmăririi penale sau autor necunoscut”, a spus preşedinta Pro Animals.
În ceea ce priveşte legea care permite eutanasierea câinilor, Carmena Şerbănoiu a declarat că speră ca autorităţile locale să găsească o altă soluţie în cazul celor aproximativ 600 de câini comunitari aflaţi pe străzile din Târgu-Jiu. Potrivit acesteia, în padocul Primăriei Târgu-Jiu sunt în acest moment 315 câini, iar în cel al Asociaţiei Pro Animals, peste 700 de patrupede. “Mi se pare că practic se fracţionează societatea în două, cu siguranţă se vor dezbate foarte multe lucruri vizavi de aceste aspecte, oricum noi, iubitorii de animale, vom găsi modalităţi legale pentru a preîntâmpina şi eventual a veni cu o lege, o lege civilizată în această situaţie. Dacă este să ne referim la municipiul Târgu-Jiu, sunt convinsă că domnul primar Cârciumaru va găsi o metodă umană şi civilizată în aşa fel încât să nu se recurgă la eutanasiere”, a afirmat Carmena Şerbănoiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here