Vineri 13, ghinion sau noroc pentru Boian şi Dijmărescu?

302

Final de săptămână cu emoţii pentru foştii şefi de la Uzina Mecanică Sadu, pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj solicită în continuare emiterea unui mandat de arestare preventivă. Lori Boian şi Nicolae Dijmărescu vor trebui să se prezinte vineri la Curtea de Apel Craiova în dosarul în care este cerută arestarea lor. Parchetul a cerut, iniţial, mandate pe numele celor doi la Tribunalul Gorj, dar nu le-a obţinut, iar ulterior a formulat recurs, judecătorii din Bănie urmând să dea, pe 13 septembrie, un verdict în cazul celor doi foşti directori generali.

Boian şi Dijmărescu nu sunt singurii care au emoţii, pentru că şi directorul de producţie de la UM Sadu, Gabriel Lucian Bogdan se află într-o situaţie asemănătoare, după ce Tribunalul Gorj a decis în cazul său o interdicţie de a părăsi ţara în următoarele 30 de zile. Parchetul a formulat recurs şi în cazul său, iar azi magistraţii din Bănie ar urma să dea o sentinţă finală, prin care să lămurească lucrurile. Dacă cererea procurorilor e acceptată, Bogdan ar deveni primul şef de la UM Sadu care este arestat preventiv, ceea ce nu ar fi deloc de bun augur pentru Boian şi Dijmărescu.
Toţi sunt anchetaţi într-un dosar ce vizează modul în care Uzina Mecanică Sadu a rămas fără sute de tone de materie primă din „rezerva de mobilizare”, rezervă pe care ar fi trebuit să o utilizeze doar în caz de război. Audierile în acest dosar au continuat permanent şi în aceste zile, chiar dacă nu au mai fost operate reţineri pentru câte 24 de ore, reţineri care, deocamdată, nu s-au finalizat şi cu mandate de arestare preventivă pe numele suspecţilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here