Puiu Diaconescu le-a dat “ţeapă” pedeliştilor din Bengeşti-Ciocadia

319

Membru în Biroul Permanent Judeţean al PDL Gorj, Puiu Diaconescu, a absentat duminică de la o şedinţă a partidului, organizată chiar de către acesta, la Bengeşti-Ciocadia. Revoltat că este întrebat de ce nu s-a dus la întâlnire, organizată şi în absenţa lui, Diaconescu a declarat, înfuriat, că nu este treaba “Gorjeanul” de ce nu s-a dus el la şedinţa în cauză, la care au participat oricum nici 20 de membrii ai organizaţiei locale. Asta deşi chiar Gabriel Bărăscu, preşedintele PDL Bengeşti-Ciocadia, schimbat din funcţie duminică în timpul şedinţei, a declarat că Diaconescu a fost aşteptat în localitate, deoarece se ocupă şi acesta de reorganizarea filialei.

Organizaţia PDL Bengeşti-Ciocadia a organizat duminică, la cererea vicelui Puiu Diaconescu, care a menţionat că sunt probleme serioase de organizare a filialei democrat-liberale de aici, o şedinţă la căminul cultural din localitate. Deşi Diaconescu nu este responsabilul de zonă stabilit de PDL Gorj să se ocupe în mod expres de această localitate, el fiind doar preşedinte interimar pe Colegiul 5 de Deputaţi, Diaconescu s-a angrenat de bună-voie în acest proiect pe care însă nu a mai reuşit să-l ducă la bun sfârşit. Asta deoarece duminică nu s-a mai dus la şedinţa în cauză, deşi ştia că şefii organizaţiei locale închiriaseră, cu acest scop, căminul cultural din localitate.

Primarul Giogia: “Preşedintele Bărăscu a închiriat sala”
Victor Giogia, primarul comunei Bengeşti-Ciocadia, susţine că ştia de şedinţa în cauză de la preşedintele organizaţiei locale a PDL, Bărăscu, totodată unic consilier local al partidului în organismul de conducere al localităţii. “Ştiu de la Bărăscu că pedeliştii au avut şedinţă duminică la căminul cultural deoarece el mi-a cerut, verbal, închirierea sălii. Tot acesta mi-a spus că era aşteptat şi Puiu Diaconescu la şedinţă, dar am auzit apoi că acesta nu a mai ajuns. La şedinţă s-au adunat vreo 5-6 membrii, şi nu cred că s-a mai ţinut”, a declarat Giogia care spune că nu ştia mai mult despre soarta şedinţei, mai ales că a fost în concediu.
Tot Giogia a menţionat că PDL-ul în localitate necesită o serioasă organizare deoarece Bărăscu a luat la locale, acesta candidând pentru funcţia de primar, doar 57 de voturi. “PDL-ul ar trebui să se preocupe mai mult, dacă vrea să facă Opoziţie în localitate”, a completat edilul local care a obţinut aproape o mie de voturi. De altfel, pe locul doi în localitate, după PSD, se află UNPR, organizaţia “de buzunar” de aici luând 360 de voturi. Ea este condusă de Ion Voicu, fost membru PSD.

Bărăscu recunoaşte că l-a aşteptat pe Diaconescu
Gabriel Bărăscu, preşedintele până duminică al PDL Bengeşti-Ciocadia, susţine, în schimb, că şedinţa s-a organizat, la finalul săptămânii, şi în absenţa lui Puiu Diaconescu, chiar dacă au participat la aceasta “aproape douăzeci de membri”. Acesta a menţionat că Diaconescu nu a venit la şedinţă dar a fost înlocuit cu viceprimarul de la Bumbeşti-Piţic, Viorel Săpun, responsabilul de zonă, stabilit de BPJ-ul PDL Gorj.
Bărăscu a refuzat să menţioneze şi de ce la şedinţă nu a mai venit Diaconescu, asta mai ales când a fost întrebat dacă este adevărat că Puiu s-a scuzat în dimineaţa de duminică că nu poate participa la şedinţă deoarece i-a scăzut glicemia, simţindu-se rău. După ce a închis brusc telefonul, Bărăscu nu a mai vrut să răspundă la următorul apel, din dorinţa evidentă de a nu mai da explicaţii.

Puiu Diaconescu a făcut ca spreiu’
Contactat telefonic, Puiu Diaconescu, a preferat să profereze o serie de injurii la adresa publicaţiei “Gorjeanul” şi a conducerii judeţului Gorj, în special spre foştii şefi ai săi de la PSD Gorj, în loc să răspundă la întrebarea legată de absenţa sa de la şedinţa PDL de la Bengeşti-Ciocadia.
După ce a promis un scandal cu publicaţia, ce ar urma să fie găzduit la un post de radio din municipiu, Diaconescu, care s-a simţit calomniat când a fost întrebat dacă “a dat ţeapă colegilor din PDL Bengeşti-Ciocadia”, politicianul PDL Gorj, a menţionat că nu dă nicio explicaţie la Gorjeanul atâta timp cât nu dă explicaţii nici la şeful organizaţiei de partid, Dan Vâlceanu. “Nu este treaba voastră de ce nu am fost eu la şedinţă. Puteam să fiu cu nevasta în pat. V-a pus Călinoiu să întrebaţi? (..) O să scriu şi eu despre voi în ziarul meu. O să mă duc şi la Băsescu şi la DNA. Vă dau în judecată.. Să mă înregistraţi că vă înregistrez şi eu”, a declarat, pe acelaşi ton, timp de o oră, Puiu Diaconescu.
În final a lăsat-o mai moale şi a menţionat că nu a putut ajunge la şedinţă, dar în nici un caz pe motiv că i-ar fi scăzut glicemia.
Deşi problemele de sănătate ale lui Puiu Diaconescu sunt cunoscute, acestuia i s-a părut o jignire că în lipsa sa, colegii de la PDL Bengeşti-Ciocadia, care l-au aşteptat duminică la şedinţă, şi-au arătat îngrijorarea faţă de starea vicepreşedintelui. “Să îmi spuneţi cine sunt ăia «îngrijoraţi». Eu nu beau ca să îmi scadă glicemia”, a completat, surescitat, Puiu Diaconescu.

Limbajul suburban al lui nea’ Puiu
Pedelistul, aflat la o vârstă onorabilă, nu s-a delimitat numai la ameninţări, şi-a închipuit, de asemenea, o serie de conspiraţii la adresa sa, văzându-se o ţintă a foştilor colegi de PSD. “Că..t mă mai îngenunchiaţi pe mine”, a declarat, maxim enervat, Puiu Diaconescu, aducându-şi aminte că PSD-ul i-a dat papucii nedorind să-l treacă pe lista de consilieri judeţeni, iar presa nu i-a sărit în ajutor.
Iar replicile lui nea’ Puiu nu s-au oprit aici, având grijă să îi facă cu ou şi cu oţet pe liderii de seamă ai PSD Gorj, chiar dacă subiectul nu avea legătură cu aceştia.
După ce şi-a descărcat astfel năduful pe cei care l-au alungat, anul trecut, din rândurile lor, politicianul a revenit la un ton mai pacifist. “La Bengeşti-Ciocadia nu s-a întâmplat nimic, indiferent dacă trebuia sau nu să mă duc eu acolo. Acolo a fost un membru al BPJ-ului. Eu nu am în sarcina mea Bengeşti-Ciocadia, dar ca vicepreşedinte mă pot duce la organizaţiile din judeţ, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu peste tot în Gorj”, a declarat Puiu Diconescu menţionând chiar că în absenţa sa a fost destituit preşedintele Bărăscu.

Fosta inspectoare Marica, repusă şefă de organizaţie
De duminică, lucru confirmat de Biroul de Presă al PDL Gorj, statutar, s-au făcut schimbări la vârful organizaţiei din Bengeşti-Ciocadia. Astfel, la şedinţa fără Puiu, a fost destituit din funcţie Bărăscu şi înlocuit cu Doina Marica, fostul inspector şcolar pe învăţământ preprimar. De altfel Marica a fost repusă în funcţia pe care a pierdut-o urmare a reorganizării prin dizolvare impusă de fostul preşedinte al PDL Gorj, Ion Cupă. Cert este că aceasta nici nu a avut rezultate notabile din funcţia de preşedintă.

PDL-ul se mai păcăleşte o dată
Deşi înlocuirea lui Bărăscu era normală, acesta neimplicându-se în organizarea filialei, pedeliştii s-au întors la fosta preşedintă care şi-a desfăşurat activitatea beneficiind de sprijinul UNPR. Marica s-a remarcat astfel, parţial, pe timpul conducerii sale şi urmare a ajutorului primit de la progresistul Ion Voicu, preşedintele UNPR Bengeşti-Ciocadia, cu care a avut o relaţie destul de apropiată.
Pentru “relaţia” în cauză, Voicu a fost pârât de PSD la preşedintele UNPR Gabriel Oprea, pesediştii criticând aportul manipulatorului Voicu la adresa PDL Bengeşti-Ciocadia, prin intermediul relaţiei cu Marica. La şedinţa de duminică, influenţa fostului pesedist Voicu, acum şi consilier local UNPR, nu s-a mai simţit, la aceasta participând nici 20 de persoane din localitate. De altfel progresistul Voicu este văzut ca un bun manipulator al meselor, fiind şcolit sub pulpana lui Condescu, acesta participând de altfel şi la mineriadele din 1990.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here