Creţan şi Pătru au scăpat de beci

474

Verdict final al magistraţilor în procesul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu solicitau arestarea a încă doi inculpaţi în faimosul dosar deschis în cazul modernizării drumului dintre Miculeşti şi Ştiucani. Cei doi, Vasile Creţan, fost director în mineritul din zona Motru, şi Florentin Pătru, şef de investiţii tot în minerit, au scăpat de stresul că vor ajunge după gratii pentru că judecătorii au respins recursul anchetatorilor.

Judecătoria Târgu Jiu a respins prima propunerea de arestare formulată de procurori odată cu trimiterea rechizitoriului din dosar în instanţă şi mai apoi, vineri, Tribunalul Gorj a decis, definitiv, ca şi Creţan şi Pătru să fie judecaţi în libertate. Un astfel de verdict era oarecum previzibil atâta timp cât procurorul de caz nu a cerut încătuşarea celor doi în perioada în care a efectuat ancheta. După finalizarea acesteia era evident că pentru ambii doar verdictul mai contează de acum încolo, iar până la pronunţarea unei sentinţe de achitare sau condamnare mai este cale lungă. În dosar sunt deja reţinuţi, încă de luna trecută, fostul lider sindical Cristea Fluerătoru şi alţi doi foşti şefi din minerit, Sandu Gheorghe Benga şi Nicolae Giuran. Toţi trei au mandate de arestare preventivă şi până la pronunţarea unui verdict nici nu se întrevede posibilitatea de a ieşi prea curând din spatele gratiilor. Procesul celor cinci va începe peste o lună, toţi fiind acuzaţi că ar fi prejudiciat fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia cu aproape un milion de lei, bani achitaţi pentru lucrări neefectuate la proiectul de modernizare a drumului aflat pe raza comunei Slivileşti.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here