Inspectorii DSP nu au găsit nereguli la ştranduri

292

Încă de la începutul sezonului estival, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au demarat verificările la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru. La ora actuală controalele continuă, deşi până în prezent nu au fost depistate nereguli. Reprezentanţii DSP fac un apel către cetăţeni să evite scăldatul în râuri şi lacuri, întrucât riscă să se îmbolnăvească.

La nivelul judeţului Gorj funcţionează mai multe ştranduri şi piscine. De la începutul lunii iunie, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au demarat controale la ştrandurile şi piscinele din toate localităţile. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj vor să fie siguri că gorjenii nu vor avea probleme în urma petrecerii timpului liber la scăldat în locurile special amenajate în acest sens. În urma verificărilor efectuate nu au fost depistate nereguli „Avem mai multe ştranduri şi piscine în Gorj, în localităţi precum: Târgu-Jiu, Ţicleni, Săcelu, Arcani, Rovinari, Drăguţeşti, Târgu-Cărbuneşti, Turcineşti. Toate sunt monitorizate de DSP. Până în prezent nu au fost depistate deficienţe. Fiecare administrator de piscină sau ştrand are obligaţia de a verifica periodic calitatea apei din bazin, de a recolta probe pentru depistarea existenţei clorului rezidual. Când reprezentanţii DSP merg în control, trebuie să li se pună la dispoziţie toate documentele necesare pentru a putea să justifice această activitate de control. La ora actuală noi suntem cu ochii pe toate ştrandurile şi sperăm să nu fie probleme”, explică Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Recomandările specialiştilor
Pentru a avea parte de un scăldat sănătos trebuie să fie respectate anumite reguli. Specialiştii DSP Gorj precizează că există recomandări pe care ar trebui să le respectăm pentru a ne feri de îmbolnăvirea la scăldat. „Faceţi duş înainte şi după baia în piscină şi încercaţi să nu înghiţiţi apa în timpul înotului! Dacă aveţi o rană sau o infecţie, evitaţi să mergeţi la piscină. Nu utilizaţi săpunul în apa de la piscină, deoarece săpunul favorizează dezvoltarea bacteriilor şi a algelor. Infecţiile bacteriene se pot face cu stafilococi care există pe pielea unora dintre cei care fac baie şi se transmit, prin apă, la restul înotătorilor, favorizate de mici traumatisme sau de macerarea pielii acestora. Este suficient ca o singură persoană din piscină să aibă conjunctivită de piscină pentru ca boala să se răspândească şi la celelalte persoane. Pentru a evita transmiterea afecţiunilor oftalmologice, la ieşirea din piscină sau bazin este obligatoriu ca faţa să fie spălată cu apă rece. Pentru a evita instalarea micozelor, după baie, ştergeţi bine toată suprafaţa pielii. Apa de la piscină trebuie filtrată, iar substanţele dezinfectante nu trebuie să aibă o concentraţie ridicată pentru că pot irita mucoasele şi ochii”, menţionează Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here