Două echipaje de pompieri au intervenit, ieri, la periferia municipiului Târgu Jiu, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un tir ce transporta baloturi de paie uscate. Incendiul s-a produs pe o stradă de la periferia oraşului, care face legătura cu oraşul Baia de Aramă, circulaţia rutieră fiind întreruptă şi deviată pe rute paralele până la lichidarea flăcărilor.
Şoferul tirului a precizat că focul ar fi izbucnit de la câteva scântei ce ar fi sărit de la un troleibuz care circula în faţa sa. Bărbatul afirmă că nu a mai avut ce să facă pentru a evita pericolul, după aprinderea paielor el oprind tirul în cel mai scurt timp posibil.
Două magazine de cartier, aflate pe marginea şoselei unde a avut loc incendiul, au fost distruse parţial de flăcări şi de apa aruncată de pompieri pentru a lichida focul, patronii acestora menţionând că nu au asigurare şi că vor cere daune. Pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Jiu au avut nevoie de circa trei ore pentru a lichida complet incendiul, cauzele urmând să fie stabilite ulterior, conform purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Cătălin Bejancu.
Gelu Ionescu