Puşcărie cu executare pentru un evazionist fugar

291

Una dintre puţinele sentinţe cu executare pentru un dosar de evaziune fiscală a fost pronunţată de magistraţii Tribunalului Gorj într-un caz în care inculpatul a fost arestat preventiv, dar nu a ajuns niciodată după gratii. Individul, Viorel Constantin Dunoiu, a primit mandat de arestare în lipsă, dar s-a sustras şi cercetărilor şi judecării sale. Este recidivist, având deja şapte ani de executat, aşa că fuga lui e lesne de explicat. Acum magistraţii i-au aplicat o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru că a prejudiciat statul cu o sumă mare de bani, bani pe care, teoretic, ar trebui să-i achite, dacă va fi prins vreodată.

„Obligă inculpatul Dunoiu Constantin Viorel la plata către Statul Român – A.N.A.F. Bucureşti – D.G.F.P. Gorj – a sumei de 1.305.712 lei reprezentând despăgubiri civile cu penalităţile şi dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului. Respinge cererea părţii civile privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului. Constată că în prezenta cauză prin încheierea nr. 40/12.06.2012 a Tribunalului Gorj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Dunoiu Constantin Viorel pe o durată de 30 de zile, măsură preventivă ce nu a fost pusă în executare până în prezent, subzistând în continuare”, se arată în decizia judecătorilor. Verdictul poate fi atacat cu apel, inculpatul având un avocat care va putea face un astfel de demers chiar şi în condiţiile în care clientul său fuge de organele de urmărire penală.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here