Polemică aprinsă pe programul de lucru! – Ruşeţ: “Discuţiile cu Baican se reiau miercuri”

309

Timp de mai bine de trei ore au discutat, marţi, sindicaliştii cu reprezentanţii administraţiei Complexului Energetic Oltenia(CEO), în sediul Diviziei Miniere din Târgu-Jiu. Asta, în prezenţa, consilierului ministrului Economiei, Gavril Baican, chemat să asigure corectitudinea negocierilor între cele două părţi. În ciuda prezenţei lui Baican, şedinţa tehnică, cu cinci sindicalişti şi cinci reprezentanţi ai administraţiei, nu s-a încheiat, fiind dezbătut doar un punct din lista revendicărilor FNME, cel al programului de lucru pe luna iunie şi a măsurilor ce se impun. Şedinţa se reia, potrivit prim-vicepreşedintelui FNME, Ion Ruşeţ, astăzi la ora 12.00.

Şedinţa tehnică a început ieri undeva aproape de orele amiezii, consilierul Gavril Baican luând loc la masa discuţiilor alături de sindicaliştii: Ion Ruşeţ(şeful comisiei sindicale), Constantin Mitrescu, Eugen Iovan, Nicolae Bădiţa şi Adrian Marciuc şi de reprezentanţii administraţiei: Daniel Pităroiu (şeful comisiei), Valentin Trofin, Sorin Olaru, Constantin Lăzăroiu şi Maria Bejat.
Sindicaliştii şi-au prezentat lista de revendicări, din care s-a discutat, pe parcursul a peste trei ore, numai un punct. Adică cel privind programul de lucru pe luna în curs şi măsurile care se impun în astfel de cazuri. Nu s-a ajuns la un consens, motiv pentru care astăzi, la ora 12.00, şedinţa se reia, aşteptându-se răspunsul administraţiei CEO legat de aceste revendicări. “Noi am prezentat argumentele şi contraargumentele noastre şi s-a stabilit ca până mâine(n.r.astăzi) la ora 12.00 să fie analizate de către administraţie. În funcţie de rezultatul discuţiilor de miercuri se vom decide măsurile pe care FNME le va lua”, a declarat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie(FNME).

Referendumul decis azi
Luni, după discuţiile cu ministrul Energiei, Constantin Niţă, reprezentanţii FNME vorbeau despre organizarea referendumului pentru a se stabili dacă se face sau nu grevă generală. Acum decizia privind referendumul a fost amânată, până astăzi. FNME nu a mai apelat la referendum din anul 2007.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here