Trafic îngreunat de norii de cenuşă de la termocentrala lui Graure

297

Traficul rutier s-a desfăşurat luni cu dificultate în sectorul Halânga al DN67, care face legătura între Municipiile Drobeta Turnu Severin din judeţul Mehedinţi şi Târgu Jiu, din cauza unor nori de cenuşă proveniţi de la un depozit de zgură.

Circulaţia autovehiculelor a fost de fapt afectată de norii denşi de cenuşă provenită de la depozitul de zgură al termocentralei Romag-Termo, condusă de Octavian Graure, amplasată la doar 100 metri de această arteră de circulaţie. În zonă s-a intervenit cu două echipaje de lucrători ai Serviciului de poliţie rutieră care au avut misiunea de a solicita participanţilor la trafic să reducă viteza şi să circule cu farurile aprinse.
Traficul rutier a fost restricţionat câteva ore, lucru care a provocat nemulţumiri persoanelor care au tranzitat sectorul respectiv al DN67.

Amendă de la Garda de Mediu
Conducerea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) riscă pentru incidental de ieri o amendă cuprinsă între 70.000 şi 100.000 de lei de la Garda de Mediu pentru faptul că şase localităţi au fost poluate cu cenuşă provenită de la sucursala Romag-Termo. Din cauza vântului puternic de aproximativ patru ore, satele Halînga, Dudaşu Cerneţiului, Piatra Albă, Cerneţi, Valea Copcii şi Dedoviţa au fost afectate de mii de metri cubi de granule de cenuşă şi zgură care au fost antrenate în atmosferă pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri.
Situaţia se datorează neexecuţiei în termen a investiţiei de supraînălţare a digului de protecţie a depozitului de şlam şi de punere în exploatare a unor echipamente de umezire permanentă a cenuşii şi zgurii, evacuate de la termocentrală în urma arderii lignitului. Dacă Termocentrala Romag-Termo nu se va conforma standardelor de mediu nu va putea să obţină autorizaţia de mediu, care nu a mai fost prelungită din anul 2008.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here