Dosarele penale, reţeta CEO pentru salariaţii prinşi pe picior greşit

331

Controalele interne dispuse de Complexul Energetic Oltenia(CEO), după numirea noii conduceri, s-au lăsat cu plângeri penale la organele de anchetă din Târgu-Jiu. Aceste plângeri, potrivit managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, privesc, în special, activitatea unora dintre salariaţi, care au ajuns să fie sancţionaţi în urma verificărilor. Ciurel a anunţat vineri că într-o plângere sunt vizaţi cei din conducerea Bazei de Tratament Săcelu şi în alta unii jurişti ai unităţii. Cert este că în ambele cazuri, cei care s-au ales cu plângerile penale în cauză, contestă verificările şi sancţionările care le-au urmat, fie verbal, fie direct în instanţă.

Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, nu tolerează greşelile de activitate ale subordonaţilor săi, depistate în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al unităţii. Erorile ajung astfel pe masa procurorilor, Ciurel dând ordin ca CEO să facă plângeri penale împotriva celor depistaţi că au încălcat legea. Nu înainte însă de a cere luarea unor prime măsuri cu cei în cauză, de către şefii acestora.
De când conduce CEO, Ciurel susţine că unitatea a făcut două plângeri penale la organele de anchetă. “Până acum sunt două sau trei plângeri. În momentul când le constaţi trebuie să faci o cercetare prealabilă, aşa este regulamentul. Înainte de a depune la poliţie trebuie să ai tu o cercetare şi să iei nişte măsuri. Două ştiu sigur. Cu Săcelu este una şi alta este cu nişte jurişti”, a declarat Ciurel, în cadrul conferinţei de presă.

Se caută înlocuitor pentru Rotaru
Ciurel a explicat apoi că el caută un înlocuitor pentru directorul Bazei de Tratament Săcelu, deoarece a alocat 5,5 miliarde pentru investiţiile privind reamenajarea plajei, toaletelor, duşurilor pe parcursul acestei veri şi nu este mulţumit de cum au fost gestionaţi banii. “Pentru Săcelu trebuie să găsesc un om acolo”, a explicat Ciurel, după ce a povestit jurnaliştilor că a alocat pentru lucrările în cauză 5,5 miliarde, dar investiţiile făcute lasă de dorit. “Noroc că nu s-au cheltuit toţi banii ci doar un miliard şapte sute de milioane, că de făcut, nu sunt mulţumit deloc”, a declarat Ciurel, care susţine că s-a deplasat în urmă cu două săptămâni la Săcelu să vadă lucrările şi la faţa locului a fost dezamăgit de ce a văzut.
Nicolae Rotaru, director al Bazei de Tratament Săcelu din 2008, a declarat ieri la un post de radio din municipiu că el nu îşi bate joc de muncă, el fiind reverificat pe ultimii trei ani de către CEO, după ce SNLO l-ar fi controlat şi nu a găsit nimic împotriva sa. La această ultimă reverificare s-ar fi depistat nereguli, inexplicabile pentru şeful Bazei. Rotaru ia ca atare în calcul şi o schimbare politică a sa din funcţie, urmare a faptului că fiul său, Răzvan Rotaru este deputat PPDD.

Juriştii CE Rovinari au contestat deciziile de sancţionare
Nici juriştii vizaţi de plângerea penală a CEO nu se consideră vinovaţi, deşi Corpul de Control al unităţii i-ar fi prins fraternizând cu sindicatele care au dat de nenumărate ori Complexul Energetic Rovinari în judecată. Juriştii Vasile Bobei şi Diana Milea, ambii angajaţi ai Sucursalei Rovinari a CEO, au fost sancţionaţi disciplinar în urma verificării, fiindu-le tăiat câte 10% din salariu. Sancţiunea se aplica pentru fostul şef al juriştilor, Bobei, pentru trei luni, în timp ce pentru consiliera juridică pentru două luni. Ambii au atacat deciziile de sancţionare în instanţă, procesele fiind încă pe rol la Tribunalul Gorj. Astăzi, Bobei are de altfel al doilea termen, în timp ce colega sa are al treilea termen, la instanţă, pe 19 martie.
Un săptămânal local a relatat de altfel că un control dispus la începutul lunii decembrie a anului trecut de către directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, la Sucursala Electrocentrale Rovinari, în urma unei sesizări a Departamentului Juridic, ar fi scos la iveală unele abateri disciplinare şi comunicarea de date sau informaţii false în cazul celor doi consilieri juridici. Mai exact, era vorba despre neatacarea cu recurs, de către consilierii juridici care aveau astfel de atribuţii, a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Gorj.

Dosar şi pentru directori
La finalul lunii ianuarie, directorul CEO, a mai făcut public faptul că ar fi fost depusă o plângere penală ce vizează activitatea, posibil infracţională, a foştilor şefi ai complexurilor energetice şi SNLO, la Poliţie şi Parchet.
Totul pe baza raportului Corpului de Control al prim-ministrului care a scos la iveală un prejudiciu de câteva milioane de euro, adus de foştii directori care au condus sistemul energetic în ultimii doi ani.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here