Tamponare pe B-dul Ecaterina Teodoroiu

321

Două autoturisme s-au tamponat sâmbătă, pe B-dul Ecaterina Tedoroiu din municipiu, după ce şoferul unuia dintre ele nu a acordat prioritate de trecere celuilalt autoturism. Ulterior, poliţiştii au stabilit că şoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, în prezent fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

Tamponarea s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orelor 03:41, pe B-dul Ecaterina Teodoroiu din municipiu. Sesizaţi printr-un apel la 112, poliţiştii Biroului Rutier Târgu-Jiu s-au deplasat la faţa locului, din primele cercetări stabilindu-se că tamponarea s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. „Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că F.M., de 29 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Turcineşti în direcţia B-dul Ecaterina Teodoroiu, nu a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de Z.V., intrând în coliziune cu acesta. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul testării lui Z.V. fiind negativ, în timp ce F.M. a prezentat o concentraţie de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean “Tudor Vladimirescu” pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărului de 29 de ani i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării şi este cercetat în prezent de către poliţiştii rutieri sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here