Transfer spectaculos la CS Pandurii. A luat deja “aurul”

231

Secția de box de la CS Pandurii Târgu Jiu a reușit o legitimare foarte importantă. Florin Ioniță (19 ani), de la Box Club Simion, va reprezenta și orașul lui Brâncuși la competiții. Uriașul pugilist, de 2,03 metri, este antrenat de Dorel Simion și se va pregăti și cu antrenorul gorjean Doru Neamțu. Este cunoscută colaborarea foarte bună dintre cei doi oameni de box care își consumă un nou capitol. De altfel, Ioniță a câștigat medalia de aur, vineri, la Campionatul Național de Box pentru Seniori U22 de la Râmnicu Vâlcea. Pugilistul a concurat la categoria +92 de kilograme, fiind declarat și cel mai bun sportiv al competiției. “Prin determinare, talent și o pregătire exemplară, Florin a demonstrat că este unul dintre cei mai promițători pugiliști din România. Felicitări pentru această performanță extraordinară, care pune în lumină atât munca sa, cât și susținerea echipei și antrenorilor”, a transmis maestrul Doru Neamțu.

Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here