Incendiu la o locomotivă a Complexului Energetic Oltenia

317

O locomotivă a Complexului Energetic Oltenia a luat foc luni după-amiază, din cauza unor scurgeri de lichide combustibile. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 90 de minute de către pompierii gorjeni, nefiind înregistrate victime.

Şase subofiţeri cu o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, ajutaţi de cinci pompieri voluntari cu o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Rovinari şi doi pompieri civili cu o autospecială din cadrul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al Complexului Energetic Rovinari, au intervenit luni după-amiază, la ora 13:20, în gara C.F.R. din Rovinari, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă diesel, proprietatea Complexului Energetic Oltenia – Exploatarea Motru. „În urma incendiului au ars motorul electric al compresorului şi învelitoarele exterioare. Cauza probabilă a incendiului este „efectul termic- scurgeri de lichide combustibile”. Intervenţia a durat aproximativ 90 de minute şi nu au fost înregistrate victime”, a precizat Cătălin Bejancu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here