Cercetat pentru perversiuni sexuale şi ultraj

336

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Mătăsari, suspectat de comiterea infracţiunilor de perversiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri, a fost reţinut marţi de poliţiştii din localitate. Potrivit poliţiştilor, în perioada 2011 – 2012, bărbatul a comis acte de perversiune în faţa a cinci femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 51 de ani.

Bărbatul a fost reţinut după ce a fost reclamat la poliţie de o tânără de 24 de ani, care le-a relatat oamenilor legii că acesta a urmărit-o pe stradă, a săvârşit acte de perversiune sexuală în timp ce o urmărea. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 25 spre 26 august, pe o stradă din comuna Mătăsari. „În urma activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul ca fiind D.V., de 35 ani, din comuna Mătăsari. Acesta a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii de domiciliu, fiind condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri. Pe parcursul cercetărilor efectuate, poliţiştii au mai identificat alte patru femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 51 ani, toate din comuna Mătăsari, care au relatat că suspectul, în cursul anilor 2011-2012, a comis fapte de acest gen, în locuri publice, producând o stare de teamă şi indignare în rândul victimelor”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au emis marţi pe numele bărbatului, ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de perversiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă acum cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here