Contabilă şefă fără studii şi cu greşeli, la Grupul Şcolar Peştişani

362

De ani de zile, contabilitatea Grupului Şcolar Industrial “C. Brâncuşi” Peştişani este condusă de Elisabeta Pigui, doar absolventă a Liceului Teoretic “C. Brâncuşi”, din localitate.

Un control ministerial, efectuat anii trecuţi, descoperise că în 30 de ani nu s-a făcut aici niciun inventar, timp în care au dispărut strunguri, raboteze, cântare şi alte utilaje.
Tot de numele ei se leagă, se zice, şi dispariţia unui mare număr de calorifere vândute la Drobeta Turnu Severin.
Caloriferele erau noi şi trebuiau montate la Campusul unde s-au prăduit banii şi nu s-a mai realizat construcţia.
Ce-i drept, de alţii. Nici anul acesta n-a mers şnur activitatea financiar-bancară, cheltuindu-se fără rost vreo 600 de milioane lei vechi.
Ultima ispravă, la care se face părtaşă şi actuala directoare Iliescu, s-a petrecut recent.
Prin împrumutarea a vreo 30-40 de scaune municipiului Târgu Jiu pentru Festivalul Berii.
De unde s-au returnat degradate, adică coşcovite, după ce fuseseră uitate în ploaie.
I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here