Doi tineri din Bărbăteşti sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe din comună, de unde au sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 3.500 de lei. Deşi unul dintre suspecţi s-a sustras cercetărilor, acesta a fost depistat de către poliţişti pe raza municipiului Craiova. Cei doi tineri se află în prezent în arestul IPJ Gorj, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
În perioada 10 – 22 august, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au primit trei sesizări din partea unor localnici din comuna Bărbăteşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în locuinţele pe care le deţin pe raza acestei comune şi au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de aproximativ 3.500 de lei. La data de 23 august 2012, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea stabileau că suspecţi de comiterea celor trei furturi sunt doi tineri, Pavel Nicolae (24 ani) şi Pavel Constantin (22 ani), ambii din comuna Bărbăteşti. Unul dintre suspecţi a fost reţinut în cursul aceleiaşi zile. „În data de 23 august, suspectul adus P.N. a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, acesta fiind de poliţişti la sediul secţiei de poliţie pentru audieri. Poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă de reţinerea suspectului, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar în data de 24 august a.c., prezentându-l cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, respectiv Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, instanţa de judecată a emis împotriva acestuia, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Celălalt suspect, prins la Craiova
În ceea ce-l priveşte pe celălalt suspect, Pavel Constantin, acesta a fost depistat vineri, pe raza municipiului Craiova, pe numele acestuia fiind emis de asemenea mandat de arestare preventivă. „Continuând investigaţiile pentru depistarea celuilalt suspect, care se sustrăgea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că acesta se află în municipiul Craiova, judeţul Dolj. Urmare a colaborării cu poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova, suspectul P.C. a fost depistat pe raza acestui municipiu. Ulterior, suspectul a fost reţinut de către poliţiştii gorjeni pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar în data de 25.08.2012, Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a emis şi pe numele acestei persoane, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile”, a precizat Daniel Tică. Cei doi suspecţi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj iar poliţiştii continuă acum cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Roxana Lupu