Prime de partid pentru minerii şi energeticienii de la Turceni şi Rovinari

327

Finalul de mandat al directorului general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, şi cel al directorului general al Complexului Energetic Turceni, Marian Motocu, odată cu înfiinţarea, în luna mai a acestui an, a Complexului Energetic Oltenia(CEO) s-a parafat prin acordarea unor prime substanţiale pentru o parte a minerilor şi energeticienilor de la aceste unităţi, aleşi pe criterii politice, primând, ca de obicei, carnetul de partid cu sigla PDL. O declară acum Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, care subliniază că, din informaţiile deţinute, primele s-au acordat la 760 de mineri şi energeticieni, caracterul politic al acestor bonificaţii fiind ascuns sub criteriul eficienţei şi realizărilor făcute de beneficiari şi de prestarea unor ore suplimentare. Tabele cu beneficiarii primelor ar fi fost parţial distruse în momentul în care la cârma unităţilor s-au numit noii directori.

Acordarea primelor de partid nu constituie o noutate cel puţin la fostul Complex Energetic Turceni unde în ianuarie 2011, Gorjeanul semnala că directorimea ,,portocalie” beneficiase de prime de lux care erau cuprinse între 3000-5000 de lei. Deşi acordarea primelor a fost recunoscută chiar de Ionel Manţog, la acea vreme, nu s-a luat nicio măsură pentru verificarea criteriilor de performanţă pentru care lipitorii de afişe şi activiştii PDL primiseră prime chiar de 5000 de lei de persoană. Acum situaţia s-a repetat, în luna mai a acestui an, când 500 de salariaţi ai CE Turceni au primit prime pe acelaşi principiu, doar că, de data aceasta primele şi clasele s-ar fi acordat unui număr mai mare de salariaţi, banii şi promovările neatingând doar elita unităţii. “Avem informaţii că primele şi clasele s-au acordat la CE Turceni pur pe criterii politice, 500 de persoane fiind beneficiare a acestor «cadouri» de la pedeliştii care ar fi urmat să schimbe garda la această unitate. Cel care trebuie să se fi ocupat de selecţia beneficiarilor a fost, cu siguranţă, Corneliu Gârjoabă, director de Resurse Umane pe acea vreme”, a declarat Creţan.

Tabele distruse, de frica lui Ciurel
La Rovinari situaţia a fost oarecum similară, deşi numărul beneficiarilor de prime şi clase a fost mult mai mic. “Aici s-au acordat prime şi clase pentru 260 de angajaţi, 200 fiind energeticieni şi 60 fiind mineri. Simpli muncitori au primit doar o cifră, adică sume majorate la salarii de până la 100 de lei în timp ce beneficiarii de la TESA au primit prime şi clase care le-au crescut salariile cu sume cuprinse între 800 şi 3000 de lei”, a declarat Creţan. Sindicalistul susţine că ar exista însă documente în acest sens, o parte dintre tabelele cu beneficiari, puţine rămase, aflându-se deja în cercetare la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

Poliţia Economică, pe urma primelor de partid
Primele s-ar fi acordat cu o zi două înainte ca la cârma CE Rovinari, devenită Sucursala Rovinari a CEO, să se instaleze Laurenţiu Ciurel. “O parte dintre tabele au fost distruse de teama lui Ciurel”, a completat Creţan care dă ca sigură existenţa unor tabele la Poliţia Economică din cadrul IPJ Gorj. Până la închiderea ediţiei IPJ-ul nu a confirmat însă existenţa unei anchete în acest sens, verificările fiind îngreunate de concediile în care se află o parte a personalului instituţiei.

Ore suplimentare şi clase de salarizare, doar pentru unii
Acordarea acestor prime nu ar fi, nici la CE Rovinari şi nici la SNLO, o surpriză cunoscându-se obiceiul şefilor acestor unităţi de a-şi atrage de partea lor personalul, în special, în vremuri de restrişte. Era însă mult mai corect, dacă cele spuse de Creţan se vor adeveri, ca de aceste prime şi clase de salarizare, chiar şi în sume mai mici, să fi beneficiat întreg personalul acestor unităţi. Mai există însă un aspect important, care pune semne de întrebare. Atâta timp cât bugetele CE Rovinari şi CE Turceni, până la intrarea în CEO, nu erau aprobate, cum şi cu ce bani s-au acordat aceste bonificaţii financiare, indiferent de criteriile avute în vedere de managerii acestor unităţi? Poate poliţiştii şi Curtea de Conturi ne poate oferi un răspuns, dacă aceste instituţii vor realiza un control la aceste unităţi, asta dacă, totuşi, auditul pentru perioada din urmă tot întârzie.

Rovinariul, codaş la referendum
Poate şi din acest motiv, a acordării acestor prime, numărul votanţilor la referendum în Rovinari a fost foarte scăzut, doar 40% din populaţia localităţii fiind prezentă la vot. De altfel, Dorin Filip, primarul trecut în barca USL de la PDL, cu puţin timp înainte de locale, a declarat că minerii nu au ieşit la vot deoarece au dus-o bine sub Băsescu. Să nu uităm că Rovinariul a fost până la locale un important fief PDL.

ANAMARIA STOICA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here