Prinşi la furat de cărbune

277

DSC00009Patru gorjeni sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi de o patrulă de jandarmi în timp ce furau cărbune din incinta unei exploatări miniere.

Jandarmii gorjeni au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a furturilor de cărbune şi subansamble din unităţile miniere. În cadrul unei astfel de acţiuni au fost depistaţi şi cei patru gorjeni, prinşi de un echipaj de jandarmi chiar în timp ce furau bulgări de cărbune pe care îi încărcau într-un Aro. „Persoanele depistate, respectiv U.G., de 50 ani, domiciliat în comuna Plopşoru, V.C.C., de 35 ani, domiciliat în comuna Plopşoru, F.I., de 35 ani, cu domiciliul în comuna Bîlteni şi S.C., de 20 ani, domiciliat în comuna Bîlteni, sustrăgeau din punctul de încărcare al vagoanelor aparţinând unei exploatări miniere, bulgări de cărbune pe care îi încărcau într-un autoturism marca Aro. Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză în baza art. 214 Cod de Procedură Penală, actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă”, a anunţat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Cărbunele sustras şi depozitat în autoutilitară a fost indisponibilizat în vederea confiscării şi restituit unităţii păgubite iar dosarul cauzei a fost înaintat Poliţiei Transporturi Feroviare Târgu Jiu pentru efectuarea cercetărilor.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here