Zile extrem de tensionate pentru fostul primar din Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, după ce ieri s-au finalizat audierile în dosarul său de corupţie, iar cazul a rămas în pronunţare, magistratul Teofil Boncu urmând să dea un verdict în perioada următoare.
Reprezentantul DNA, procurorul şef de la Tg Jiu, Cristian Bertha, a solicitat o pedeapsă medie pentru inculpat, având în vedere lipsa unor antecedente, dar şi comportamentul nesincer al fostului edil, Pârvulescu cerându-şi scuze, de altfel, la final „dacă am greşit cu ceva”. ŞI nora sa, dar şi un amic al acestuia sunt puşi sub acuzare, pentru ei DNA cerând tot pedeapsă medie. Avocaţii celor trei au avut nevoie de peste două ore pentru a demonta, teoretic, toate acuzaţiile ce le sunt aduse clienţilor lor, cele mai multe pledoarii vizându-l evident, pe Pârvulescu. Acesta este acuzat că a luat şpăgi de circa 400.000 de euro pe parcursul celor două mandate ale sale, prin „dijmuirea” contractelor Primăriei Fărcăşeşti, avocaţii săi nefiind de acord cu modul în care procurorii DNA au calculat comisioanele edilului. Judecătorul de caz va decide cine are însă dreptate, pronunţarea unui verdict putând dura şi mai bine de o săptămână, fiind posibilă chiar şi o amânare a luării unei decizii.
Gelu Ionescu