Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem de un anumit moment specific al păcatului nemărturisit, ci de aceea împietrire a inimii care îl va vedea pe Iisus Hristos ca fiind adevărat şi totuşi să se îndepărteze mereu căre o stare de împietrire a inimii incapabilă de pocăinţă. Din când în când, poate că nu e vorba că iertarea nu este oferită, ci că nu este căutată cu maximă atenţie! În vremurile acestea, parcă şi inima a devenit atât de bolnavă şi atât de împotrivitoare Duhului lui Dumnezeu, încât a devenit incapabilă de pocăinţă adevărată! Ştim că Mel Gibson, în filmul regizat de el cu titlul: «Patimile lui Hristos», prin care a ofuscat Hollywood-ul, a intuit genial cezura dintre poporul de apostoli și ucenici, dinre viaţă şi moarte, dintre cei care vorbeau siriaca, și cărturarii, preoții, funcționarii și fariseii care vorbeau ebraica, iar, nu întâmplător în filmul său Mel Gibson și-a pus actorii care au interpretat pe Iisus, apostoli, ucenici și popor să vorbească limba siriacă în care cuvântul «moarte» nu are echivalent! Şi se mai cunoaşte faptul că Iisus a propovădut în limba siriacă-aramaică pentru o populație vorbitoare de această limbă, care avea un areal geografic mai larg de locuire în afara granițelor Palestinei de atunci și ale Israelului de acum, până în Siria, Iordania, Liban și Irakul de astăzi. Deci, Iisus Hristos vorbea cu apostolii, ucenicii și poporul care-L asculta în limba siriacă, cea care era limba poporului simplu și sărac (siriac? Ce coincidenţă!), care avea o castă conducătoare suspusă, formată din cărturari, farisei, preoți si cei ce slujeau numiți pe larg ca sens general în versetele evanghelice ca ,,iudei”, dar, peste casta stăpânitoare era administrația ocupantului roman. Deci, propovăduirea lui Iisus nu a fost doar religioasă și mântuitoare, ci percepută în popor și ca o mișcare socială eliberatoare față de stăpânirea clasei superioare de farisei, cărturari, funcționari și preoți care vorbeau limba ebraică și erau controlați de stăpânitorii romani! Prin aceasta, lucrarea religioasă și mesianică mântuitoare a lui Iisus Hristos, în simţirea poporului, trebuie să o avem în vedere și ca o mișcare socială de eliberare și de afirmare a drepturilor celor mulți și săraci, în fața nedreptăților și exploatării castei stăpânitoare. Poporul lui Iisus, care pe lângă faptul că era majoritar, sărac și fără drepturi, vorbea limba siriacă și a primit cu inima deschisă Cuvântul Mântuitorului. În încheierea acestei simple cugetări despre viaţă, despre limba vorbită, dar, mai ales despre moarte, să spunem că toate religiile nebiblice privesc moartea ca pe ceva benefic şi acceptabil, în timp ce concepţiile păgâne consideră moartea doar ca pe o modificare a existenţei şi nu ca pe o curmare a ei! Moartea ar fi doar o formă diferită a vieţii, nicidecum un sfârşit al vieţuirii, ca o punte de trecere spre altă stare a existenţei! Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”! În final, aşadar, să spunem că din punct de vedere biblic, moartea este o consecinţă a păcatului, este pedeapsa rostită de însuşi Creatorul omenirii în grădina Eden, este o consecinţă a blestemului pe care omul şi l-a atras în urma neascultării de porunca expresă a lui Dumnezeu! (VASILE G.)
