Hoţii de fier vechi de la CE Turceni rămân condamnaţi

366

IMG_7263Magistraţii Curţii de Apel Craiova s-au pronunţat săptămâna trecută în dosarul furtului de fier vechi de la Complexul Energetic(CE) Turceni. Judecătorii au admis astfel recursul înaintat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi de Octavian Dragodan, casând în parte sentinţa penală dată pe fond. Astfel, cei doi inculpaţi, Ionel Alin Scarlat şi Ion Cârcotă rămân cu condamnarea de câte doi ani de închisoare cu suspendare, ca şi inculpatul Ion Piscureanu, favorizatorul, care rămâne şi el cu cele două luni de închisoare cu suspendare. Instanţa din Bănie stabileşte însă ceva modificări în privinţa prejudiciului adus CE Turceni.

După ce magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu dau sentinţa în dosarul “Fier Vechi”, procurorii Parchetului Local şi afaceristul Octavian Dragodan înaintează recurs, nemulţumiţi de soluţia dată de magistraţii târgujieni. Dosarul ajunge la Curtea de Apel Craiova care admite, la termenul din 10 noiembrie, recursul Parchetului şi a lui Dragodan şi casează în parte sentinţa penală dată de Judecătoria Târgu-Jiu în 30 august a.c.

Astfel inculpaţii rămân cu condamnările dar pe latura civilă lucrurile se modifică astfel: “admite acţiunea civilă a SC Complexul Energetic Turceni şi dispune repararea în natură a pagubei prin restituirea cantităţii de 16.100 kg deşeu fier, bunuri indisponibilizate de IPJ Gorj conform procesului verbal din 21.04.2011 şi 02.05.2011, în custodia SC FERTUD SRL Plopşoru. Dispune restituirea către SC ADIDRAD COM SRL Craiova a cantităţii de 7740 kg fier vechi, indisponibilizată, în custodia SC FERTUD SRL Plopşoru, prin procesul verbal din 21.04.2011 şi 02.05.2011, întocmite de IPJ Gorj; precum şi a tichetului de cântărire a mărfii numărul 56.765/21.04.2011 şi a avizului de însoţire a mărfii nr. 85.76043/21.04.2011”. Sentinţa este definitivă.

Mai revin suspecţii la muncă?!

Dacă dosarul este clarificat cel puţin la capitolul inculpaţi, ne întrebăm ce se va întâmpla cu suspecţii trimişi acasă de la muncă, de directorul general al CE Turceni, Octavian Graure. Reamintim că “generalul” i-a suspendat din funcţii pe patru dintre salariaţii unităţii energetice, chiar la începutul acestei luni, motivând că măsura s-a luat pe perioada în care procesul privind marele furt de fier vechi se afla pe rolul instanţelor de judecată. De atunci nu au mai revenit la serviciu, salariata de la cântar Georgeta Cârcotă, gestionara Gheorghiţa Trăznea, şeful de Departament Constantin Ciorei şi Sorin Dinu, şeful de la Pază. Colegii de muncă ai acestora cârcoteau cum că cei patru nu ar mai trebui să revină de loc în unitate.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here