Prinși în timp ce vindeau cocaină în apropierea unei școli din Târgu Jiu

1353

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au prins în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 55 de grame de cocaină, în apropierea unei unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu. Ulterior, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, fiind descoperite și ridicate 152 de grame de cocaină, două pistoale cu aer comprimat și două terminale mobile și au pus în executare 3 mandate de aducere. În cauză, s-a reținut că, începând cu luna martie a anului 2024, doi tineri, de 16 și 17 ani, și un bărbat, de 43 de ani, ar fi deținut, transportat și comercializat cocaină, în județul Gorj, în schimbul a 350 de lei/gram.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele 3 persoane implicate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, urmând ca, în cursul zilei de 29 martie a.c., să fie prezentați Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinți, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și o echipă canină din cadrul Centrului Chinologic ,,Dr. Aurel Greblea” Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here