Ex-directorul Bălă, cu apartament de serviciu şi bani din chiria de la stat

291

penitenciarContinuăm seria dezvăluirilor din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu cu matrapazlâcurile directorului general C. Bălă, care primea pentru chirie sume imense de la stat! Asta, în vreme ce locuia în apartamentul de serviciu pus la dispoziţie de Penitenciarul Târgu Jiu.

A doua descălecare ca director general al Penitenciarului Târgu Jiu a numitului Constantin Bălă s-a petrecut la sfârşitul lunii ianuarie 2010. În acest moment, managementul său dezastruos în cadrul proiectului derulat pe fonduri europene, în urma căruia s-ar fi făcut nevăzuţi vreo 80.000 de euro, am mai scris şi o vom mai face. Mai aducem nişte lămuriri necesare DNA-ului, care l-a demis, şi responsabililor DLAF (Direcţia de Luptă Anti Fraudă), organism al Guvernului.

Drumul banilor către buzunarele lui Bălă

Cel care, în sfârşit, a plecat la Craiova, fiind pus la dispoziţia Penitenciarului din Cetatea Băniei, numitul Bălă Constantin pare că a avut o minte diabolică la furtişaguri din avutul statului. De la bun început, îi fusese repartizată locuinţa de serviciu a Penitenciarului, situată pe str. Republicii, în zona Gării Târgu Jiu. Un apartament, gândit iniţial ca unul cu cinci camere şi transformat, mai apoi, într-un apartament de 4 camere. Cu toate utilităţile şi în suprafaţă de peste 100 mp, ce-i servise drept locuinţă şi directorului dinaintea sa, actualmente judecător.

Cum vă spuneam, la hoţii se pricepe omul, punându-şi bruma de minte la contribuţie. De ce să fie el mai fraier ca directorul adjunct Daniel Lăzăroiu, care avea închiriat un apartament cu două camere pentru care statul îi deconta o chirie de 12 milioane de lei lunar. Chiar dacă o chirie în zona ROMPETROL nu putea, nu avea cum, să ajungă la o sumă atât de umflată. Chiar şi Şeful de la Resurse Umane din Penitenciarul Târgu Jiu, cu domiciliul tot în Craiova, după ce locuise o vreme la Căminul Garnizoanei Militare Târgu Jiu, are închiriat de vreo doi ani buni un apartament în zona Victoria-Ambasador şi i se decontează lunar o chirie de numai… 14 milioane de lei.

Prin luna iunie a anului 2010, Constantin Bălă şi-a făcut mutaţie de la Craiova la Târgu Jiu, în apartamentul locuinţă de serviciu. O banală ilegalitate, acolo şi ea. Cum beneficia de împuterniciri ilegale, din şase în şase luni, nu este exclus ca să fi fost luat în spaţiu de cineva. Vom vedea şi vom mai auzi, cum spune lumea. Prin luna mai 2011, C. Bălă şi-a schimbat din nou domiciliul. De astă dată fusese luat în spaţiu, mai central, pe Bulevardul C. Brâncuşi. Mă rog, omul scăpase de zgomotul trenurilor din Gara Târgu Jiu, care-l cam deranjau. Numai că, deşi deţinea pe mai departe apartamentul de serviciu al Penitenciarului Târgu Jiu, unde-a continuat să locuiască. Dar, iscusitul, deconta o chirie de 15 milioane de lei vechi, adică 1500 de lei noi. Că doar buzunarul puşcăriei puşcăriabilului era fără fund. Statul plătea un infractor pus să-i păzească pe alţii la fel.

Evident, de toate astea ştiau şi contabila şefă şi directorul economic-administrativ ai Penitenciarului Târgu Jiu. Proiectul POSDRU, pentru care DNA l-a suspendat, nu-i ajungea. Bălă şi-a tot rotunjit veniturile salariale de la stratul care, nu-i aşa, rămâne o bună vacă de muls ?

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here