O incursiune pe Defileul Jiului la început de primavară, chiar dacă nu prilejuiește admirarea unor peisaje de excepţie, are totuşi farmecul ei.
Natura ce tocmai a ieşit din sezonul hivernal, Jiul ce s-a curăţat, iar cursul său de culoarea topazului şerpuieşte prin despicătura dintre masivele Parâng şi Vulcan şi pare parcă mai spectaculos decât vara, capriciile vremii de primăvară ce poate trece de la soare strălucitor la averse de ploaie şi chiar lapoviţă, iată numai câteva motive ce îi pot face pe iubitorii naturii să parcurgă chiar şi numai o porțiune din traseul defileului la vremea de acum.
Spun asta pentru că, peste ceva timp, după cum am auzit odată cu finalizarea sistemului hidroenergetic, pe aici va mai curge doar un firicel de apă, grosul fiind deviat prin tunelele subterane ce s-au construit pentru producerea energiei electrice. Şi, astfel, curgerea Rhabonului cum era numit Jiul în antichitate va fi parţial deviată prin canalele de fugă, dacă am înţeles eu bine, la suprafaţă rămânând un râuşor anemic.
De aceea, din curgerea sa maiestoasă de acum, cu apele limpezi, s-ar putea să rămână o amintire pe care să o mai vedem doar în filmele documentare. Trebuie menţionat aici că Defileul Jiului este defileul de pe râurile din ţară cu cele mai multe tuneluri şi, după spusele 
multora, cel mai spectaculos. Acest lucru i-a determinat probabil pe constructorii români de acum două milenii să evite construcţia unui drum de legătură pe defileu, preferând traseele cunoscute astăzi ca Drumul Neamţului şi Defileul Oltului. Cu toată priceperea şi reputaţia lor de constructori, şi-au dat seama că a construi şi întreține un drum prin sălbatica despicătură a Jiului era un lucru aproape imposibil pentru tehnologiile de atunci.
Şi, în ziua de azi, curgerea bătrânului Rhabon prin spintecătura muntelui ne poate oferi indiferent de anotimp peisaje de exceptie ce continuă să-i lase “cu gura căscată” şi pe cunoscătorii consacrați ai acestui perimetru. Iar dacă în periplul nostru prin aceste locuri vom poposi la mănăstirile Vişina, Lainici ori schitul Locurele, să trimitem un gând bun pentru ca şi 
generaţiile viitoare să poată admira această adevărată minune a naturii aflată cea mai mare parte pe teritoriul gorjean şi numită de montaniarzi, fără a exagera prea mult, Poarta de Piatră a Jiului de Sus.
Mugurel PETRESCU
