Complexul Energetic Oltenia, executat!

5153

– Funcționarii companiei nu eliberează adeverințele de pensionare, deși instanța îi obligă!
– Șefii CEO aduc prejudicii companiei, prin neaplicarea deciziilor judecătorești!
– Penalități pentru fiecare zi de întârziere

Complexul Energetic Oltenia pierde procesele cu salariații cărora nu le-a respectat drepturile de pensionare, pe bandă rulantă. Fiindcă nu au primit adeverințele necesare pensionării, sau le-au primit întocmite prost, nefiind conforme, foști salariați au cerut în instanță executarea companiei, însă CE Oltenia. Pentru că problema nu este rezolvată, CEO punând pe drumuri mii de salariați, avocații acestora au cerut penalizarea Complexului Energetix Oltenia pentru fiecare zi de întârziere de nepunere în practică a unei hotărâri judecătorești.
Practic, șefii CE Oltenia aduc prejudicii importante, cu fiecare zi, companiei pe care o conduc, nepunând în practică niște hotărâri ale Justiției. CE Oltenia pierde procesele pentru că nu a eliberat adeverințele salariaților, necesare la dosarul de pensionare.
Un astfel de caz este și al unui salariat din Mehedinți care a primit câștig de cauză privind procesul intentat companiei pentru neeliberarea adeverinței, fapt care–i împiedică pensionarea în baza legilor în vigoare. Acesta este reprezentat de avocatul Mihai Toartă, apărător cu care Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, a încheiat parteneriate pentru reprerzentarea minerilor și energeticienilor CE Oltenia, nedreptățiți de companie și de casele de pensii.
Văzând că funcționarii CEO nu au de gând să respecte deciziile judecătorilor, avocatul Mihai Toartă obligă, prin executor, Complexul Energetic Oltenia să plătească penalități pentru fiecare zi de întârziere a punerii în practică a deciziei judecătorești.

Federația Națională a Muncii: Au distrus arhivele în mod intenționat!
Federaţia Naţională a Muncii a transmis un comunicat de presă, în care prercizează că CEO nu eliberează adeverințele în mod intenționat: ”Federația Națională a Muncii, membră a Confederaţiei Sindicale Naţionale „MERIDIAN”, informează opinia publică despre faptul că în continuare Complexul Energetic Oltenia sfidează hotărârile judecătoreşti date de către instanţele care îl obligă să ELIBEREZE adeverinţe cu câştigurile salariale. Atragem atenţia tuturor salariaţilor din CEO că au fost distruse intenţionat arhive în unele zone, cum ar fi: Mehedinţi, Vâlcea, Motru, Rovinari sau nu s-au plătit contribuţiile pe perioade MARI, între 3 şi 13 ani, fiind nevoie să ACŢIONĂM în instanţă CEO pentru a intra în posesia drepturilor noastre.
Toţi salariaţii activi şi pensionarii sunt sprijiniţi de cabinetul de avocatură cu care colaborăm să acţioneze CEO în instanţa de judecată.

Documentele necesare:
• copie carte identitate,
• numărul de înregistrare de la solicitarea adeverinţelor,
• taxă de timbru 20 lei,
• copie după cartea de muncă.
Relaţii, zilnic între orele 7:00 – 19:00:
– Constantin Creţan, Preşedinte FNM, telefon: 0728.396.572
– Tiberiu Grigoriu, preşedinte executiv FNM, telefon: 0770.247.180
– Păuna Lulu Iulian, preşedinte executiv FNM, telefon: 0765.260.958”, se arată în comunicatul FNM.
M.C.H.

3 COMENTARII

  1. Adeverințele de venit brut lunar pentru perioada anterioară 2001sunt eliberate nerespectând forma prevăzută în legea 360. Nu se specifica faptul că sunt din fondul de salarii și că s au plătit taxele la stat. Aceste adeverințe nu sunt luate în calcul de casa de pensii. Exista si luni in care , ei spun că nu se mai găsesc statele de plata. Poate că se vor răzgândi daca 5-6000. de pensionari sau viitori pensionari vor da in judecata CEO care va pierde și vor fi obligați să achite cheltuielile de judecata ( avocații +….).

  2. Atât timp cât nu plătesc ei, individual, ii doare în coor pe șefii CEO ca plătim tot noi ceilalți, adică Bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here