Scandal soldat cu agresiune fizică, la Mătăsari

988

Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Mătăsari a ajuns la spital unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost bătut de alți trei tineri din aceeași localitate. Totul s-a petrecut chiar în timp ce băieții discutau despre organizarea unui meci de fotbal.

„La data de 12 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din comuna Mătăsari, cu privire la faptul că fiul său, a fost agresat de mai multe persoane. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, privind organizarea unui meci de fotbal, un tânăr de 24 de ani, din Mătăsari, a fost lovit cu pumnii și picioarele de trei tineri de 18, 19 și 20 de ani, din aceeași localitate. În urma agresiunii, victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. În continuarea urmăririi penale, faţă de cei trei tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Astăzi, cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here