Legiştii confirmă că bebeluşul a murit din vina doctorilor

306

medicina legalaMedicii legişti au constatat că bebeluşul care a murit la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti pentru că mamei nu i s-a efectuat operaţia de cezariană, era perfect sănătos. Cauza morţii acestuia este asfixie intrauterină. Drept urmare, dacă medicii ar fi ajutat mama să nască, fie natural, fie prin cezariană, copilul ar fi fost în viaţă. Procurorii au deschis o anchetă.

Medicii legişti au efectuat necropsia bebeluşului şi au ajuns la concluzia că acesta era perfect sănătos, iar moartea s-a produs prin asfixie intrauterină. „Medicul Creţan a efectuat necropsia şi a constatat exact ce scrie în foaia de observaţie a medicului Puşcu. Copilul a murit ca urmare a asfixiei intrauterine şi era sănătos clinic”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Asta înseamnă că micuţul nu suferea de niciun fel de boală, nu avea niciun fel de malformaţie şi era dezvoltat normal, iar dacă medicii ar fi intervenit la timp, să-i facă femeii cezariană sau s-o ajute să nască natural, copilul ar fi fost în viaţă. Au fost recoltate şi probe din corpul bebeluşului, care au fost trimise la Institutul Mina Minovici, asta pentru că Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti s-a autosesizat şi a început ancheta. Medicii care au fost de gardă şi care 6 ore nu au intervenit pentru salvarea bebluşului sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi malpraxis. Femeia de 31 de ani venise să nască prin cezariană la Spitalul din Tg-Cărbuneşti, însă medicii acestui spital au refuzat, lăsând-o să nască natural. După şase ore de la declanşarea naşterii, alţi medici, cei de la Spitalul din Târgu-Jiu, unde a fost transferată, au constatat că bebeluşul murise în mamă.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here