Şoferii gorjeni, sancţionaţi de poliţişti

308

IMG_1944Zi cu ghinion pentru şoferii din Motru şi Turceni. Poliţiştii din cele două localităţi au efectuat duminică o serie de acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic şi combaterea nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind regimul legal de viteză. Aproape 30 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, valoarea totală a amenzilor aplicate depăşind 6.900 de lei.

Mai mulţi şoferi gorjeni au fost sancţionaţi duminică de poliţiştii din Motru şi Turceni, în timpul unei acţiuni a poliţiştilor pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic, impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic şi combaterea nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind regimul legal de viteză. Duminică, 28 august, în intervalul 05:00-13:00, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Motru au desfăşurat pe DN 67 Motru o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic şi impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic. În cadrul acestei acţiuni poliţiştii rutieri au legitimat 35 persoane, controlat 37 autoturisme şi au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.474 lei; de asemenea, poliţiştii din Motru au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare. Tot duminică, în intervalul 07:00-16:00, lucrători din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni au desfăşurat o acţiune pentru combaterea nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind regimul legal de viteză. Cu această ocazie au fost aplicate un număr de 22 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor în valoare totală de 5.494 lei, fiind reţinut în vederea suspendării un permis de conducere. În cadrul acţiunii de duminică a poliţiştilor din Motru şi Turceni au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.900 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării 2 permise de conducere iar trei certificate de înmatriculare au fost retrase.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here