Echipa de robotică Tea Borgs, prezentări științifice pentru copiii din Câlnic

770

Zilele trecute, membrii Tea Borgs, echipa de robotică a Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, au făcut încă o incursiune în lumea științei, cu demonstrații impresionante, pentru elevii Școlii Gimnaziale Câlnic.

Echipa Tea Borgs s-a alăturat astfel proiectului derulat de Asociația Be Teen, menit să aducă lumea științei cât mai aproape de copiii din mediul rural: ,,Marcând finalul proiectului Edu Power, am avut parte de încă o incursiune în lumea științei alături de copiii din mediul rural. Deși proiectul s-a încheiat încă din toamna anului trecut, ne-am adunat pentru încă o vizită, de data aceasta la Școala Gimnaziala Câlnic Gorj.
Însă misiunea noastră nu se oprește aici. Scopul acestui proiect este de a ajuta copiii din mediul rural să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare, să avanseze într-o călătorie a cunoașterii prin experimente captivante. Prin urmare, dorim să transformăm acest proiect într-un angajament național, dedicat oferirii elevilor din mediul rural șanse inedite, pentru a-i inspira profund și a-i atrage către domeniul STEAM. A fost o experiență extraordinară, ce ne-a marcat pe fiecare dintre noi. A fost o deosebită plăcere să le prezentăm copiilor robotica, să lucrăm împreună cu ei și să vedem cât de implicați, curioși și entuziaști sunt”.
Totodată, reprezentanții Asociației Be Teen, anunță faptul că proiectul Edu Power continuă, venind astfel cu activități interesante în rândul copiilor de la sate: ,,Am fost prezenți la Școala Gimnazială din Câlnic alături de peste 50 de copii de la clasele primare și gimnaziu. Am făcut o întreagă incursiune în lumea științei, iar copiii au avut oportunitatea să participe la mai multe jocuri de logică antrenându-și gândirea și aflând tot felul de lucruri noi și interesante cu ajutorul experimentelor noastre. Reacțiile lor ne bucură, ne motivează și ne dau puterea spre a încerca să schimbăm în bine lumea. Am plecat de la Câlnic încărcați cu energie pozitivă, bucuroși să vedem sclipirea din ochii copiilor și tinerilor din mediul rural pentru activități care îi stimulează și îi fac să aibă încredere în ei. Suntem optimiști că suntem pe drumul cel bun. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără voluntarii noștri minunați, dedicați și plini de empatie. De asemenea, îi mulțumim foarte mult celei mai îndrăgite doamne profesor Ștefania Pânișoară (și nu spunem doar noi acest lucru, ci toți copiii pe care i-am întâlnit o spun), dar și doamnei director Florentina Stoenoiu pentru sprijin și pentru modul în care am fost primiți. Sunt profesori care merită toată aprecierea și toate aplauzele pentru minunile pe care le fac în școlile din mediul rural.
Tea-Borgs – FTC #19121, partenerii noștri dragi sunt cei mai serioși, implicați și dornici de a oferi cât mai mult comunității”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here