Arest pentru un tânăr care a încălcat ordinul de protecție

697

Un tânăr de 28 de ani din localitatea Bărbătești a fost reținut de polițiștii gorjeni pentru 24 de ore pe motiv că a încălcat un ordin de protecție a cărui valabilitate expira abia în luna iulie a acestui an.

„În noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Târgu Jiu, cu privire la faptul că fostul său concubin a apelat-o telefonic și s-a deplasat la adresa ei de domiciliu, încălcând ordinul de protecție provizoriu emis de Judecătoria Târgu Jiu la data de 27 iulie 2023, valabil până la data de 27 iulie 2024. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea măsurilor prevăzute de ordinul de protecție. De asemenea, în continuarea cercetărilor, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 28 de ani, din localitatea Bărbătești, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here