Primarul Voica a mai dat o gaură bugetului local! – Executare la comandă, pe banii publici ai săcelenilor

358

voica jurebieÎn centrul comunei Săcelu, la mică distanţă de primăria localităţii, ieri dimineaţă trebuia să aibă loc o demolare. Se dorea dărâmarea unui gard, confecţionat din beton şi plasă metalică, care a fost ridicat acolo de consilierul local Florin Jurebie, cu acordul scris al primarului. Edilul a uitat însă chiar dacă semnătura i-a rămas pe autorizaţiile de construire a gardului şi a decis să dărâme construcţia pentru care îl amendase deja pe proprietar cu 8000 de lei.

A luat legătura cu o firmă de construcţii din Novaci cu care primarul se pare că a încheiat şi un contract, societatea fiind obligată, contra costă, să dărâme gardul cu pricina. Patronul firmei în cauză, după ce şi-a deplasat utilajele la faţa locului, a văzut însă că acel gard face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată şi a oprit demolarea. Primarul trebuie să îi plătească acestuia pentru deplasarea utilajelor la Săcelu, în jur de 3000 de lei.

Gard de peste 20.000 de lei

Patronul firmei novăcene, Vali Boboc, şi-a respectat ieri dimineaţă înţelegerea făcută cu primarul şi şi-a cărat excavatorul pe un trailer lângă gardul buclucaş. Nu s-a apucat însă de treabă deoarece până să pună în funcţiune utilajul a stat de vorbă cu Jurebie, care i-a arătat documentele care le deţine. “Primarul vroia să facă un abuz, dacă dărâma gardul vorbeam acum de tulburare de posesie, de abuz în serviciu şi de distrugere. Voica nu avea o hotărâre judecătorească care să îi permită să îmi dărâme gardul, atâta timp cât eu am o autorizaţie de construcţie semnată chiar de el”, a declarat Jurebie, menţionând că primarul ar susţine că acea construcţie ar fi fost ridicată pe domeniul public. “Gardul nu este pe domeniul public ci pe cel privat, al meu”, a declarat acesta. Se pare că, novăceanul a fost convins de argumentele lui Jurebie şi a abandonat lucrarea. Primarul a susţinut însă ieri că stoparea este făcută “deocamdată”. Se vehiculează însă că primarul ar fi promis firmei novăcene, pentru dărâmarea gardului, suma de 20.000 de lei, asta pe lângă cei în jur de 3000 pentru care ar fi primit deja factură. Conflictul care era pe cale să izbucnească ieri dimineaţă a fost monitorizat atât de poliţia din localitate cât şi de conducerea Prefecturii Gorj.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here