Moș Crăciun a poposit la echipele Centrului de Calcul Târgu Jiu, Cotidianului Gorjeanul și SNI București

1764

An de an, în lunga sa călătorie prin întreaga lume, Moș Crăciun poposește negreșit la copiii angajaților Centrului de Calcul Târgu Jiu, SNI București și cotidianului Gorjeanul.

După întâlnirea cu celebrul personaj care aduce daruri, micuții și părinții lor s-au distrat de minune, atmosfera de petrecere fiind întreținută de formația cântărețului Bacio, artiști de muzică populară, dar și de un grup de colindători.
Pe final de an, magia sărbătorilor apropie oamenii și îi face mai buni și mai iubitori. În spiritul Crăciunului, momentele de socializare sunt mereu binevenite.
Pornind de la acest principiu, conducerea Centrului de Calcul, SNI București și Gorjeanul a organizat o petrecere de zile mari, la un restaurant din municipiul Târgu Jiu.
Salariații au venit însoțiți de familii, iar pentru cei mici momentul cel mai așteptat a fost apariția lui Moș Crăciun. Bătrânul, iubit nespus de toată lumea, a venit cu tolba plină de cadouri.
S-a așezat în mijlocul celor mici și rând pe rând, fiecare copil a ajuns pe genunchii Moșului, încercând să-l impresioneze cu cântece și poezii.
Toți copiii au plecat din brațele lui Moș Crăciun cu mai multe daruri dulci.
A fost o seară de neuitat pentru toți participanții, de la mic la mare! Angajații celor trei firme au avut astfel parte de câteva ore de distracție, după un an încărcat, cu multiple proiecte, de-a lungul anului 2023 oferind beneficiarilor cele mai bune servicii.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Ce frumoasă sărbătoare! Aducerea bucuriei Moșului Crăciun la locul de muncă este o idee minunată. Îi aduce pe toți mai aproape și răspândește spiritul sărbătorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.