Consiliul Judeţean demarează lucrările de reabilitare a două drumuri

309

lucrari drumuriConsiliul Judeţean Gorj a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 672 şi a DJ 673, drumuri modernizate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În acest an, două noi drumuri judeţene vor intra în lucrări de modernizare şi reabilitare în urma obţinerii finanţării de către Consiliul Judeţean Gorj de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În data de 21 aprilie a.c., a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 402 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a unor obiective de investiţie din cadrul proiectului „10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local” din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„În cadrul acestui program au fost selectate şi două drumuri din judeţul Gorj, ale căror reabilitări vor debuta din acest an, după organizarea licitaţiilor, ce vor fi ţinute tot de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.

Drumuri de 177 milioane lei

Primul proiect de reabilitare vizează DJ 672, Ciuperceni – Godineşti – Tismana – Topeşti – Peştişani – Brădiceni – Buduhala, şi are o valoare de 137.430.506 lei. Lungimea drumului reabilitat este de 43,623 kilometri, se vor moderniza 13 poduri, şi se vor reabilita şi construi alte 75 de podeţe. Durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni.

Al doilea drum care va intra în modernizări este DJ 673 Şiacu – Borăscu – Turceni – Broşteni. Valoarea totală este de 40.416.640 lei, lungimea reabilitată fiind de 25 de kilometri, iar termenul de realizare a investiţiei este de un an de zile de la data începerii lucrărilor.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here