Elevi de la Liceul Turceni, premiați la Târgul Național de Știință de la București

1359
Sâmbătă, 9 decembrie 2023, a avut loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2023, organizat de Fundația Progress, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.
”Suntem mândri și bucuroși pentru că județul Gorj a fost reprezentat de 3 cluburi: Smart Kids Club de la Biblioteca Orășenească ”Nicolae Diaconu” Țicleni, coordonați de prof. Adriana Vîrdarie, Kids of Future de la Biblioteca Comunală Vladimir, coordonați de prof. Anișoara Bocai și Crazy Coders de la Liceul Tehnologic Turceni, coordonați de prof. Maria Bianca Badea. Îi felicităm pe acești copii minunați și pe coordonatoarele lor dedicate pentru toată munca depusă, entuziasmul, pasiunea și seriozitatea de care au dat dovadă! Toți sunt câștigători în urma acestei experiențe extraordinare – Târgul Național de Știință CODE Kids 2023! Câștigarea unuia dintre cele 5 Premii, Premiul Best Use of Tech acordat Clubului Crazy Coders de la Liceul Tehnologic Turceni pentru proiectul „Senzor de umiditate în sol”, nu face decât să ne sporească bucuria și mândria! Felicitări tuturor!”, a anunțat conducerea Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj.
CODE Kids este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress, cu sprijinul financiar al Romanian American Foundation și Société Générale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here