Cărbunele privat, atractiv ca preţ şi putere calorică

405

carbuni1Investitorii din domeniul cărbunelui sunt până la urmă nişte persoane întreprinzătoare, apte să facă o afacere cu bogăţiile subsolurilor patriei. Cărbunele scos de ei este exploatat de pe terenuri accidentate a căror delimitare au cunoscut-o doar topografii care au vândut hărţile pline de comori.

A existat şi mai există un serviciu externalizat al SNLO care a avut la dispoziţie o vastă documentaţie realizată pe banii statului vândută ulterior celor interesaţi pe te miri ce. De notat că toate carierele, ca să funcţioneze în condiţiile legii au nevoie de specialişti şi angajează tocmai topografii pe care mineritul i-a concediat la 42, 43 sau 45 ani, oameni în putere cu toate facultăţile intelectuale intacte şi mai ales cunoscători ai traseelor reale ale straturilor de cărbune. Statul nu le-a dat proprietarilor de cariere nici pământ şi nici licenţe de exploatare, în schimb i-a lăsat să extragă şi să vândă cărbunele după ce aceştia au cumpărat terenurile de la proprietarii privaţi împroprietăriţi otova după cele mai proaste legi funciare care au existat vreodată de la Cuza încoace în România. Una peste alta Ministerul Mediului, cel care ar trebui să aibă grijă de sănătatea solului românesc nu se deranjează să controleze cum se exploatează şi ce rămâne după încheierea activităţii. Acest lucru este posibil deoarece în spatele afacerii stau nume grele şi persoane aproape oculte, aceasta în timp ce mineritul de stat a fost desfiinţat bucăţică cu bucăţică, minerii trimişi acasă în şomaj tehnic, luni de zile, sau definitiv după cum au vrut muşchii conducătorilor politici.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here