Sindicaliştii CE Rovinari, la judecată cu directorul Trotea

297

deschidereMembrii Federaţiei Naţionale a Muncii, cei ai Sindicatului Dreptatea Rovinari şi cei ai Sindicatului Independent Pinoasa se judecă de aproape o lună de zile cu directorul general al Complexului Energetic(CE) Rovinari, Tiberiu Trotea. Nu există însă doar un proces deschis împotriva managerului PDL, ci sindicaliştii au procese cu acesta pe la mai multe instanţe de judecată din Gorj.

În paralel, sindicaliştii i-au mai făcut directorului general al CE Rovinari, 7 plângeri penale, nemulţumiţi de felul cum împarte acesta dreptatea în unitatea energetică.

Sindicaliştii Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), conduse de Constantin Creţan, dar şi reprezentanţii a încă două sindicate afiliate FNM nu sunt mulţumiţi de directorul general al CE Rovinari, Tiberiu Trotea. Aceste contre dintre administraţie şi sindicate sunt normale într-o unitate care se respectă, însă aici la Rovinari sindicaliştii nu s-au mulţumit doar să dea din gură, ci au tăbărât cu procese pe conducerea complexului. Sindicaliştii l-au băgat în corzi pe Trotea şi i-au deschis procese peste procese şi numeroase plângeri penale, asta pentru a-l obliga pe manager să îi ia în considerare. Încheierea unor acte adiţionale în defavoarea muncitorilor, nerespectarea reprezentativităţii sindicale, acordarea unor facilităţi ilegale sindicatelor, trimiterea unor salariaţi în concediu de aşteptare fără bază legală sunt câteva dintre nemulţumirile care au ajuns să fie tranşate, în aceste zile, de magistraţii gorjeni.

De la Tribunal, la Parchet şi retur

Şi astfel, Trotea este obligat să lase complexul pentru a se prezenta periodic la procese dar şi pentru a da cu “subsemnatul” pe la Parchetul Judeţean, instanţa preferând să transfere, în unele dosare, responsabilitatea înapoi procurorilor.

“Procesele noastre cu Tiberiu Trotea se judecă atât la Tribunalul Gorj, cât şi la Judecătoria Cărbuneşti. I-am mai făcut şi 7 plângeri penale la Parchetul Judeţean Gorj, iar ca urmare a sesizărilor noastre Trotea a fost amendat de 2 ori de ITM, ultima amendă fiind de 100 de milioane de lei vechi, şi asta acum câteva săptămâni. Prima dată a primit avertisment şi asta pentru nerespectarea contractului colectiv de muncă şi a partenerilor sociali”, a explicat Creţan care recunoaşte că a pierdut numărul proceselor intentate atât lui Trotea cât şi Complexului Energetic Rovinari.

“Să lase pe alţii mai tineri”

Supărat pe felul în care judecă magistraţii gorjeni, până acum nedându-li-se sindicaliştilor săi niciun câştig de cauză, Creţan a declarat: “sunt dezamăgit de justiţia de la Gorj. Este dificil să ni se facă dreptate când judecătorii de la noi din judeţ au legătură cu persoane din minerit. Trotea ar trebui să înţeleagă că nu este suficient că este membru PDL, complexul a fost pe pierderi, iar conducerea nu gestionează prea bine situaţia.

El respectă doar sindicatele lui Condescu, să lase pe alţii mai tineri”, a declarat, supărat, Creţan.

Trotea, susţinut de PDL

Cu sau fără procese, directorul general al CE Rovinari, Tiberiu Trotea, este susţinut, în continuare, de PDL Gorj, noul preşedinte al partidului, Ion Ruşeţ, sprijinindu-l pe funcţie la fel ca şi pe Octavian Graure, directorul de la CE Turceni. Trotea a fost membru al CODA al PDL Gorj iar în prezent nu mai deţine vreo funcţie de conducere la nivel de partid, el necandidând în acest sens pe 19 martie.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here