S-a pornit căldura în toate centrele subordonate DGASPC Gorj!

956

Beneficiarii din toate centrele subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj nu tremură de frig! Stocul de lemne și motorină a fost făcut pentru sezonul rece, iar căldura a fost pornită de mai bine de două săptămâni.

,,La mijlocul lunii octombrie, odată cu scăderea temperaturilor de afară, în toate serviciile sociale, respectiv centre și case de tip familial, din subordinea instituției noastre, a fost pornită căldura”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj. În ceea ce privește stocul de lemne de foc, achiziția a fost finalizată printr-un acord-cadru, încheiat în data de 21 iulie 2023 pentru o perioadă de 12 luni.
Primul contract subsecvent se derulează pe perioada 23 iulie – 31 decembrie 2023 prin care se acoperă astfel necesarul de lemne de foc aferent lunilor reci până la finele anului curent, urmând ca prin al doilea contract subsecvent să fie acoperit necesarul pentru lunile ianuarie – aprilie 2024, în funcție de vreme. ,,Legat de stocurile de motorină destinate încălzirii furnizate în centrele noastre, achiziția a fost finalizată printr-un contract încheiat la data de 25 august 2023, cu valabilitate până la 31 decembrie a.c. și cu posibilitatea prelungirii cu patru luni, astfel încât să fie acoperită atât necesitatea pentru lunile reci octombrie – decembrie 2023, cât și pentru perioada ianuarie – aprilie 2024”, a mai precizat directorul DGASPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here