În 2010, în România – „Eurovision” cu cântec

370
concertJuriul îşi bagă nasul în lista de concurenţi iar România este reprezentată tot mai prost la “Eurovision”. Aceasta este singura concluzie la care putem ajunge ţinând cont de faptul că, mai nou, membrii juriului românesc se implică inclusiv în etapa de înscrieri la festival.

Membrii juriului din cadrul etapei naţionale a “Eurovision-ului” şi-au rezervat dreptul ca, în cazul în care una din vocile alese de compozitori pentru o piesă, nu este pe placul lor, să le sugereze acestora alţi artişti. În condiţiile în care publicul, care va fi factorul hotărâtor în alegerea reprezentantului României la “Eurovision”, va lua această decizie ţinând cont inclusiv de vocea şi prezenţa scenică a artistului şi nu doar de creaţia compoziţională, decizia juriului este una cel puţin aberantă. Pentru a “uşura” şi mai mult rezolvarea problemei, juriul a făcut chiar şi o listă cu artiştii “valabili”, 54 la număr. Paradoxal este că, spre exemplu, printre aceştia nu se regăseşte şi Elena Gheorghe, cea care ne-a reprezentat anul trecut. Poate şi-a pierdut vocea între timp…
Piese reînregistrate cu noi voci
Astfel, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie 2010, compozitorii care au primit recomandarea de a schimba interpreţii îşi vor reînregistra creaţiile cu noii artişti. Aceştia din urmă au fost aleşi ţinând cont de recomandarea Juriului. Drept urmare singura decizie care mai aparţine concurenţilor, adică a autorilor pieselor înscrise în concurs, este aceea ca pe partitură, în loc de o notă să pună alta. Cine va interpreta şi va da voce creaţiilor va rămâne la alegerea juriului care, practic, va trebui să aleagă dintre proprii “copii”, reprezentaţiile fiind, în parte, “opera” lor.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here