Victimele lui Manţog, vizitate pe banii CE Turceni

314

deschidereDumitru Vâlceanu, fostul salariat al Serviciului de Ambulanţă Motru, Pavel Curcă, şoferul ambulanţei implicate anul trecut în accidentul de la Cîlnic, şi membrii familiei decedatului Constantin Frăţilă de la Lupoaia, primesc periodic vizite de la Turceni. Vecinii dar şi cunoscuţii celor implicaţi în drama de la Cîlnic susţin că aproape lunar o maşină care poartă numere de înmatriculare ale Complexului Energetic (CE) Turceni poposeşte la victimele înregistrate în accidentul provocat de Ionel Manţog. Se vehiculează că în spatele acestui demers, făcut pe banii unităţii energetice, s-ar ascunde chiar directorul economic al gigantului energetic, pedelistul Manţog.

După accidentul de la Cîlnic, de la sfârşitul lui noiembrie anul trecut, în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa, autorul acestuia, Ionel Manţog, a făcut tot posibilul pentru a acoperi durerea familiei decedatului dar şi a celorlalţi răniţi, cu bani. Acest lucru a fost recunoscut de altfel chiar de către copiii lui Constantin Frăţilă, decedatul deshumat recent la cererea procurorului craiovean Gheorghe Covei, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Fii decedatului au recunoscut astfel că Manţog şi-ar fi făcut datoria ajutându-i financiar după deces, evident, la schimb apoi cu interdicţia pentru aceştia de a face o plângere la Parchet pentru pedelist. Gura s-a închis şi pentru Dumitru Vâlceanu, cel care a fost între viaţă şi moarte la Bucureşti, la scurt timp după accident, şi care acum îşi aşteaptă pensionarea fiind angajat doar teoretic şi nu faptic la o societate sindicală condusă de amicul lui Manţog, Fluierătorul. La fel s-a întâmplat însă şi cu Pavel Curcă, şoferul ambulanţei, care la fel ca şi restul celor implicaţi direct în accident sunt vizitaţi şi motivaţi să tacă din gură.

B-64-SET via Motru

Cu autoturismul Ford, de culoare argintie, având numărul de înmatriculare B-64-SET, maşină a CE Turceni, victimele de la Cîlnic şi membrii familiei lor sunt vizitate periodic de către cei care se consideră vinovaţi de răul pricinuit în noiembrie. Din păcate, normal ar fi ca vinovaţii să îşi plătească datoriile morale pe banii lor nu ai CE Turceni, de condamnat fiind, în acest caz, Octavian Graure, directorul unităţii energetice care permite folosirea acestor maşini în scopuri personale, deşi sunt întreţinute din banii statului. Se ştie însă că managerul Graure nu mişcă în front în faţa directorului economic Ionel Manţog, cel care îi asigură de altfel stabilitatea pe post.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here