Locuitorii din Ştefăneşti, la mila ministrului Elena Udrea

352

Snapshot (4)Oamenii din satul Ştefăneşti au aşteptat 15 ani să aibă un drum pe care să poată merge în condiţii civilizate. Şi după ce s-au bucurat de asfaltul pe care calcă, au constatat că maşinile de pompieri nu pot ajunge la ei.

Asta pentru că proiectanţii au uitat să construiască şi podurile care fac legătura între satul în care trăiesc o mie de persoane şi oraşul Târgu-Cărbuneşti.

Cei o mie de oameni din satul Ştefăneşti, localitate care aparţine de oraşul Târgu-Cărbuneşti, aşteaptă de Snapshot[2]aproape 15 ani de zile ca drumul care face legătura cu oraşul să fie asfaltat. Lucrările sunt aproape gata, după ce media turnării asfaltului a fost de niciun kilometru pe an. Cum drumul începea să prindă contur, localnicii au constatat că din proiectul de construcţie lipseşte reconstrucţia sau măcar consolidarea a două poduri, care asigură accesul maşinilor de mare tonaj, “Nici asfaltarea n-a fost făcută bine, e stratul gros de doi centimetri, iar şanţurile de lângă drum nu au fost făcute. Când plouă, toată apa se scurge de pe drum pe poduri. Nu, maşina de pompieri nu va trece niciodată pe aici, iar noi vom arde ca şobolanii. Ne ajutăm unul pe altul dacă se întâmplă ceva. Până acum n-am avut parte de incendii”, a povestit un localnic.

Încă 15 ani pentru poduri

Pe cele două căi de acces interdicţia de tonaj este de 1,5 tone şi niciodată maşina de pompieri sau ambulanţa nu poate să ajungă în zonă. Valoarea investiţiei la drum este de 900.000 de lei, iar ca să poată avea acces şi maşinile de intervenţie, autorităţile trebuie să mai aloce încă pe atât pentru reconstruirea podurilor. Primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, susţine că soarta oamenilor din Ştefăneşti se află acum în mâinile ministrului Dezvoltării, Elena Udrea, pe masa căreia există un alt proiect privind această investiţie. “Cine a proiectat drumul, nu a luat în calcul şi podurile, iar constructorul a respectat proiectul. Ca să putem rezolva problema, trebuie să facem alt proiect la Ministerul Dezvoltării”, a explicat Mihai Mazilu.

Despre această nouă soluţie a autorităţilor, localnicii din Ştefăneşti cred că trebuie să aştepte încă 15 ani. Poate atunci ambulanţa sau maşina de pompieri poate interveni şi în satul lor.

Gabriela MLADIN

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here