Criza nu afectează câştigurile judeţului – Suntem în topul salariilor medii pe economie !

409

crizaSalariile câştigate la nivel de Gorj, anul acesta, în plină criză economică, au depăşit, în mod incredibil, cu mult banii câştigaţi de angajaţii din mari centre urbane din ţară.

Cel mai bine se câştigă însă în minerit şi în energie, unde, cel puţin potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, sunt salarii lunare de peste 400 de euro. Banii câştigaţi de mineri şi energeticieni au urcat Gorjul pe locul doi în topul salariilor medii nete pe economie la nivel naţional, judeţul nostru clasându-se imediat după Bucureşti. Asta, însă, în condiţiile în care, în anumite domenii, gorjenii câştigă cu puţin peste salariul minim pe economie.

Deşi gorjenii se plâng pe toate drumurile că nu se descurcă cu banii, că au salarii mici şi unii că abia supravieţuiesc, situaţiile înregistrate la nivel naţional spun exact contrariul. Cifrele raportate astfel la Institutul Naţional de Statistică arată că în Gorj s-a câştigat anul acesta, în plină criză economică, mai bine decât anul trecut, creşterea la acest capitol fiind chiar de 15%, faţă de 2009. Gorjul se situează altfel pe locul al doilea la nivel naţional în topul salariilor medii nete pe economie, devansând judeţe mult mai puternice de genul Cluj, Timiş, Constanţa sau Braşov. Acum doi ani, când criza abia îşi făcea debutul la nivel naţional, Gorjul nu figura pe poziţiile fruntaşe în acelaşi top, pe primul loc fiind Clujul şi Prahova.

413 euro, salariul mediu în Gorj

Chiar şi fără investiţii şi investitori, în Gorj se câştigă bine, salariul mediu net fiind astfel situat în jurul cifrei de 1700 de lei, în minerit şi în energie, salariile fiind probabil, pe anumite sectoare de activitate, şi mai mari. La aceste cifre au contribuit însă şi banii ajunşi în conturile celor disponibilizaţi care figurează în acelaşi timp şi pe listele Agenţiei Judeţene a Ocupării Forţei de Muncă Gorj. În Bucureşti se câştigă astfel doar cu o sută de euro mai mult decât în Gorj, potrivit aceleiaşi statistici, angajaţii din capitală încasând un salariu mediu net pe economie de 513 euro, cu zece procente mai mult decât anul trecut. 378 de euro câştigă însă sibienii, cu cinci procente mai mult decât anul trecut, în timp ce clujenii au un salariu mediu net pe economie de 370 de euro. În Timiş se câştigă, la acelaşi capitol, 368 de euro, la Iaşi 364 de euro, la Braşov 362 de euro, la Constanţa 357 de euro, la Argeş 342 de euro iar la Dolj 341 de euro. Cele mai mici salarii se înregistrează în judeţele Călăraşi unde se raportează 248 euro, Maramureş cu 265 euro, Brăila cu 269 euro, Covasna cu 274 euro şi Satu-Mare cu 271 euro. Să nu uităm însă că salariile publicate oficial sunt medii ale tuturor salariilor existente pe piaţa muncii.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here